HARTĂ Valul de căldură se intensifică: ANM a emis noi coduri de caniculă. Zonele unde sunt așteptate ploi

Data publicării:
umbrela si soare
Meteorologii anunță caniculă. Foto: GettyImages

Capitala şi alte şapte judeţe din sudul ţării se află sub Cod portocaliu de caniculă joi, în timp ce mai mult de jumătate de ţară este sub Cod galben. De asemenea, ANM a emis și un cod galben de ploi.

Potrivit avertizărilor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 24 iulie, ora 10:00 - 25 iulie, ora 10:00, în sudul şi vestul Olteniei, precum şi în sudul şi centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Alături de Municipiul Bucureşti, judeţele marcate cu Cod portocaliu sunt: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi.

În acelaşi interval, o atenţionare Cod galben arată că valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării, va fi disconfort termic şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în Banat şi Crişana, local în Maramureş, Transilvania, nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sudul Moldovei şi în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 şi 37 de grade, iar minimele în general între 18 şi 20 de grade.

Vineri, Codul portocaliu se va extinde şi va cuprinde în total 18 judeţe şi municipiul Bucureşti. Astfel, până sâmbătă dimineaţa, în Oltenia, Banat, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Crişanei, precum şi în sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20...22 de grade şi vor caracteriza o noapte tropicală.

Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării la finalul săptămânii, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul şi centrul Moldovei, nord-estul Munteniei şi în Dobrogea continentală. Maximele se vor încadra între 33 şi 37 de grade, iar minimele, în general, între 18 şi 21 de grade, arată în Cod galben emis de ANM.

Cod galben de ploi

Meteorologii au emis joi și un cod galben de ploi până la ora 22, în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei şi în vestul Olteniei.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…60 km/h) şi izolat grindină de mici dimensiuni (<2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o cină la restaurantul din Londra frecventat de Simona Halep. Localul din Mayfair este preferatul...
Supreme Eurasian Economic Council Meets In Minsk, Belarus
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea...
Pro FM
Thalia, criticată de fani după ce s-a fotografiat într-un prosop, la 54 de ani: „Nu știe ce să mai facă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele”. Fostul președinte critică...
Newsweek
Bani în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe. Cum a modificat instanța formula de recalculare?
Digi FM
A aflat prea târziu că nu avea cancer. O femeie a murit după ce chimioterapia i-a provocat o altă boală
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...