Meteorolog ANM, despre riscul producerii unei tornade: Estimăm că există un potenţial convectiv ridicat

Data actualizării: Data publicării:
nori tornada Sursa foto Thomas

Prognozarea unui fenomen convectiv, de dezvoltare a norilor pe verticală nu poate fi făcută decât cu anticipaţie foarte scurtă, de la câteva minute la câteva zeci de minute, dar la acest moment putem estima că în jumătatea de sud-est a teritoriului există un potenţial convectiv ridicat, a declarat, luni, pentru Agerpres, Alina Şerban meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„Încă de ieri (duminică, 5 mai 2019, n.r.), Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică prin care anunţa un grad de instabilitate atmosferică accentuat ce se va manifesta prin averse ce vor avea caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Astfel de manifestări au fost pe parcursul zilei de ieri, în mare parte din ţară, iar în această după-amiază şi spre seară în jumătatea de sud-est a teritoriului, în mare parte a Munteniei, în zona continentală a Dobrogei, local în Moldova, în Transilvania şi în zonele montane. Un grad de instabilitate atmosferică accentuat înseamnă că se creează premisele dezvoltărilor convective, a norilor cu dezvoltare în mare pe verticală care determină astfel de fenomene, care pot avea un grad mai mic, mediu sau ridicat de violenţă. Gradul violent al acestora şi manifestarea violentă poate fi determinată doar cu puţin timp înainte de a se produce”, a spus Şerban.

Specialistul ANM a precizat, totodată, că locul exact unde ar putea să se producă un fenomen convectiv nu poate fi prognozat cu anticipaţie atât de mare, la ora actuală.

„În momentul acesta putem prognoza doar faptul că pe un anume areal există acest potenţial convectiv destul de ridicat şi care este anunţat de fiecare dată prin intervale de timp. Arealul despre care vorbeam înseamnă că în această jumătate de sud-est a teritoriului există un potenţial convectiv ridicat, în care se vor produce astfel de manifestări. Locul exact, punctiform - Bucureşti, Constanţa etc, unde se vor produce nu poate fi prognozat cu anticipaţie atât de mare.

Anticipaţia pentru astfel de fenomene este foarte scurtă, de la minute la câteva zeci de minute, pentru că producerea lor, timpul lor de viaţă este scurt. O avertizare nowcasting va exista în momentul în care ni se conturează în imagini radar celule, super-celule, furtuni celulare care pot determina fenomene cu un grad mai mare de violenţă”, a explicat meteorologul.

În acest context, Alina Şerban a punctat faptul că populaţia poate afla informaţii în timp real referitoare la fenomenele meteo viitoare prin intermediul aplicaţiilor DSU, Ro-Alert şi de pe site-ul ANM.

„Aşa cum a fost anunţat, există aplicaţia DSU care funcţionează foarte bine, preia şi transmite automat avertizările, atenţionările meteorologice atât cele generale, cât şi cele pentru fenomene imediate. De asemenea, site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie poate fi vizualizat, poate fi instalat şi poate transmite alarme în timp real, iar prin aplicaţia Ro-Alert s-a convenit o procedură de lucru prin care să se poată primi mesaje de alarmă”, a afirmat sursa citată.

Duminică, aplicaţia Accuweather a inclus, în premieră, în prognoza meteo pentru ziua de luni, în zona Bucureştiului, o avertizare de tornadă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de vreme rea, cu ploi torenţiale, vijelii, grindină şi temperaturi scăzute, valabilă în cea mai mare parte a ţării, începând de duminică după-amiaza până miercuri dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 mai, ora 15:00 - 8 mai, ora 9:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 - 25 l/mp şi izolat 40 - 60 l/mp.

Pentru zona Capitalei, meteorologii au anunţat, tot duminică, o răcire semnificativă a vremii, în următoarele zile, în timp ce instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, vijelii şi grindină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
De ce ni se pare că timpul trece mai repede pe măsură ce ne apropiem de pensie? Ce se întâmplă în creier
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”