Prognoza meteo în următoarele 4 săptămâni. Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale perioadei

Data actualizării: Data publicării:
toamna soare getty
Prognoza meteo pe 4 săptămâni. Foto: Getty Images

Temperaturile vor fi, în general, mai mari decât cele normale pentru următoarele patru săptămâni, potrivit prognozei meteo. În prima săptămână vor fi ploi multe, apoi va ploua mai puțin decât în mod obișnuit.

Săptămâna 12 – 19 octombrie

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în jumătatea estică a țării, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte.

Săptămâna 19 – 26 octombrie

Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai
ales în zonele montane.

Săptămâna 26 octombrie - 2 noiembrie

Temperatura medie a aerului se va situa ușor peste cea specifică pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general
deficitar, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 2 – 9 noiembrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Editor : Iulia Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...