O nouă înfrângere pentru FC Universitatea Craiova  

Data publicării:
061113 FC UNIV INFRANGERE

FC Universitatea Craiova a pierdut al doilea meci din acest sezon, în deplasare la Reşiţa, cu Metalul, scor 0-1. La fel ca şi la Arad, oltenii au început mai bine jocul, dar imprecizia atacanţilor în faţa porţii a făcut ca la pauză scorul să fie egal, 0-0.

La revenirea de la cabine, gazdele au început mai bine jocul, iar Staicu a reuşit, în minutul 50, să înscrie singurul gol al meciului. Chiar dacă în ultima jumătate de oră a partidei, Napoli a avut pe teren patru atacanţi, scorul de 1-0 pentru gazde s-a menţinut până la final.

Nicolo Napoli a început meciul în formula: Hotoboc- Mitic, Ciucă, Cosic, Buşu-Mârzeanu, Stoica, Săceanu, Gheorghe, Baird şi Bălan. Pe parcurs au mai intrat Goge, Cruceru şi Stoianof.

În următoarea etapă, craiovenii vor juca pe teren propriu, la Severin, cu ASA Tg. Mureş, sâmbătă, de la ora 17:00.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Dezvăluirile prințesei Kate după ce a escaladat trei munți în 24 de ore: „Un gest modest de mulțumire pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu am o zi de naștere”. Mariah Carey, mărturie neobișnuită despre aniversările ei. De ce refuză să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson a strălucit la New York. Rochia îndrăzneață cu care a atras toate privirile la 59 de ani
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Lady Gaga a devenit mamă! Cine este logodnicul ei și ce spunea artista despre maternitate
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Alec Baldwin, despre moartea Halynei Hutchins și șocul tragediei de pe platoul "Rust": "Aș urca Everestul...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță