Primul concurs organizat în ultimii 10 ani pentru posturile de conducere din școli a avut un grad de dificultate mediu. Au spus-o profesorii din Timiș, după ce au ieșit din examen. Testul grilă a fost compus din întrebări de logică și de management educațional. Numărul celor înscriși este mult mai mic decât necesarul de directori și directori adjuncți, aproape 60 de școli sunt fără candidați. La polul opus, un profesor a decis să candideze pentru o funcție de conducere în 7 școli.

„Nu reușesc la primul, reușesc la al doilea, la al treilea, important este să îmi ating obiectivul", spune Pavel Velcotă, candidat la concursul pentru director.

Este explicația profesorului Pavel Velcotă din Timișoara, care a concurat pentru funcția de director sau director adjunct în nu mai puțin de 7 școli.

„Am avut și eu când am depus strategia pentru 7 școli, o prioritate a obiectivelor. Banatul, director, director adjunct și celelalte școli, opțiunea a doua sau de rezervă. Nu pentru a merge în mod special acolo", continuă Pavel Velcotă.

Testul scris a început după ora 10, iar gradul de dificultate a subiectelor a fost mediu. Unele întrebări însă au fost amuzante, susțin candidații.

„Cea mai interesantă întrebare, dilema concursului a fost dacă are măgarul copite și dacă are coamă. Și are? Nu știu, o să vedem la răspunsuri."

„Concursul e relativ să spun acum, a fost greu, a fost ușor. A fost interesant în primul rând, cu întrebări care solicitau foarte mult atenția și capacitatea de gândire și de vedere."

"Mult m ai ușor decât mă așteptam, mai mare sperietura înainte de examen."

În aproape 60 de școli din Timiș nu s-a încris nici un candidat pentru funcțiile de conducere.

„Pentru aceste unități de învățământ, în momentul în care se finalizează concursul, mai precis după data de 16 decembrie, în termen de 5 zile, conform metodologiei, colegii noștri vor fi probabil eliberați din funcție. Se vor respecta în totalitate prevederile metodologiei, urmând să se facă propuneri de către consiliile profesorale ale unităților de învățământ", susține Aura Danielescu, inspector școlar general, ISJ Timiș.

Dintre cei 220 de candidați numai 216 au susținut testul, 3 au absentat iar unul s-a retras după ce a văzut subiectele. Rezultatele primei probe din concursul pentru directori vor fi afișate până la miezul nopții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...