Lipsă de personal la serviciul de gestionarea a câinilor 

Data publicării:
CAINI

Potrivit noii legi a maidanezilor, în azilele de câini fără stăpân trebuie să fie în permamenţă un îngrijitor. Faptul că trebuie să fie prezenţi şi noaptea la azilul din Stupini i-a deranjat pe unii angajaţi ai serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, care şi-au dat demisia. Astfel, serviciul se confruntă cu o lipsă de personal.

"Avem un singur echipaj format din trei oameni, doi din cadrul serviciului şi un om dat de asociaţia milioane d eprieteni aşa cum şi scrie în legislaţie, un şofer, un prinzător şi un medic veterinar", a spus  Adrian Atomei - viceprimar Braşov PNL.

Zilele trecute şi Flavius Bărbulescu, care a condus această instituţie încă de la înfiinţare, şi-a dat demisia, însă din motive medicale. Astfel din cele 12 persoane câte apar în organigramă, mai sunt doar 7.

"4 sunt la programul de 24 de ore care asigură paza câinilor, hrănirea şi tot ce ţine de câini şi doi oameni avem pe traseu care se ocupă de reclamaţii ", susține Gabriel Homeghi - director interimar Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Cei care au rămas să lucreze la azil recunosc că fac faţă cu greu solicitărilor.

"Pe perioada zilei ne străduim să facem faţă tuturor sesizărilor şi pe pe viitor mai aşteptăm colegi noi pentru a reuşi să rezolvăm problem acâinilor în acest oraş", afirmă Dorin Moldovan - tehnician veterinar.

Autorităţile au scos trei posturi la concurs şi speră să găsească cât mai repede persoane care să ocupe locurile vacante. Numai în ultima lună de pe străzile din Braşov au fost strânşi în medie 80 de câini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online