Fotbal. Jucătorii echipei CFR Cluj au avut primul antrenament sub comanda noului antrenor, Vasile Miriuță

Data publicării:
160114 primul antrenament cfr

La primul antrenament al feroviarilor din 2014, au fost prezenţi 27 de jucători. De la şedinţa de pregătire au lipsit însă Hora, Sepsi, Voiculeţ şi Tade, cei patru fotbaliști fiind înştiinţaţi că nu mai au voie să se antreneze cu prima echipă, după ce au fost puşi pe lista de transferuri. Miriuţă a apelat la mai mulţi juniori, unii dintre ei urmând a face deplasarea în Antalya, pentru primul cantonament al iernii.

"Şi la Piatra Neamţ am promovat 2-3 tineri, 18-19-20 de ani, care au jucat foarte bine. Îmi doresc, bineînţeles, să promovez şi aici tineri, acum depinde de valoarea lor. Dacă vor demonstra că merită, îi voi arunca în luptă şi nu îi voi arunca la 3-0, cum zic unii: hai să le dăm o şansă la tineri, la 3-0! La mine vor juca din primul minut", declară tehnicianul.

La antrenamentul de miercuri a participat şi singura achiziţie a "vişiniilor", Aitor Monroy.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o cină la restaurantul din Londra frecventat de Simona Halep. Localul din Mayfair este preferatul...
Supreme Eurasian Economic Council Meets In Minsk, Belarus
Reacția Moscovei, după ce președintele kazah a cerut „înghețarea conflictului” cu Ucraina: „S-ar putea...
Pro FM
Thalia, criticată de fani după ce s-a fotografiat într-un prosop, la 54 de ani: „Nu știe ce să mai facă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele”. Fostul președinte critică...
Newsweek
Bani în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe. Cum a modificat instanța formula de recalculare?
Digi FM
A aflat prea târziu că nu avea cancer. O femeie a murit după ce chimioterapia i-a provocat o altă boală
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...