Sorin Apostu a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare. Fostul primar al Clujului s-a predat poliţiştilor

Data publicării:
APOSTU VO SINC

Din această pedeapsă, se vor scădea cele 11 luni petrecute de fostul primar în arest preventiv. Soția lui Sorin Apostu a fost condamnată și ea la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.

Situaţia s-a schimbat și în cazul omului de afaceri Călin Stoia, inițial achitat. Judecătorii de la Curtea Supremă l-au condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită și spălare de bani.

Magistrații au mai decis și confiscarea a peste 270.000 de lei din averea familiei Apostu.

Fostul primar s-a predat aseară la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj. "Bărbatul s-a predat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj şi a fost depus în centrul de reţinere şi arestare preventivă. După îndeplinirea tuturor formalităţilor prevăzute de lege, acesta va fi depus la Penitenciarul Gherla", a declarat Simona Vîrci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, va putea fi transferat la Penitenciarul din Gherla, imediat ce mandatul de executare a pedepsei va ajunge, în original, la IPJ Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...