Apa din unele localităţi din judeţul Olt nu este potabilă 

Data publicării:
301013 APA NITRITI

Apa din reţeaua publică şi fântâni în majoritatea localităţilor din judeţul Olt nu este potabilă. Ba mai mult, poate fi periculoasă din cauza nitraţilor si nitriţilor. La această concluzie au ajuns specialiştii de la DSP Olt, care au testat apa din 20 de localităţi. În 12 dintre acestea s-au descoperit concentraţii mari de nitraţi şi nitriţi sau microorganisme. Primarii localităţilor cu pricina ridică din umeri şi spun că n-au soluţii, iar oamenii nu sunt îngrijoraţi.  

Constantin Băloiu are 61 de ani şi locuieşte în comuna Bobiceşti. A băut apă din fântâna proprie de când s-a născut şi spune că nu îl sperie avertismentele autorităţilor. În schimb este mulţumit că are apă non-stop.

Vestea că apa nu este bună nu îi îngrijorează nici pe alţi localnici.

Primarul localităţii spune că problema este veche. Primăria încearcă rezolvarea situaţiei, însă nu se ştie când se vor găsi fonduri.

Reprezentanţii DSP spun că în unele localităţi, testele la apă au ieşit negative atât în urma testelor fizico-chimice, cât şi microbiologice.

Localităţile în care apa nu este potabilă sunt Valea Mare, Tufeni, Iancu Jianu, Teslui, Găvăneşti, Baldovineşti, Bobiceşti, Spineni, Scorniceşti, Drăgăneşti Olt, Piatra Olt şi Vişina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România schimbă radical piața second-hand: limită de două mașini pe an și reguli dure pentru importuri
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...