DOLJ. Cartoful dulce face concurenţă pepenelui, la Dăbuleni. Specialiştii spun că zona este potrivită pentru culturile de cartof dulce

Data publicării:
220415 cartof dulce

Cartoful dulce ar putea deveni următorul brand al Dăbuleniului, după pepenele verde. Specialiștii de la Staţiunea de Cercetare în culturi pe soluri nisipoase au ajuns la concluzia că aceasta zonă e foarte potrivită pentru cultura de cartof dulce, după 3 ani de studii în colaborare cu sud-coreeni. Leguma poate aduce profituri și de 3-4 ori mai mari decât pepenii care în ultimii ani nu mai sunt atât de renatabili

Lelia Ghiță din Dăbuleni are 63 de ani și acum o lună și-a luat inima în dinți și a zis să încerce să cultive și altceva decât pepeni, roșii și ardei. A plantat 10 tuberculi de cartof dulce în solar iar răsadurile care vor apărea le va duce în câmp pe jumătate de hectar. Vrea să consume cartofi dulci în familie și de ce nu, să încerce o nouă afacere agricolă în viitor.

Lelia Ghiță, cultivator: “Dacă mi-a plăcut, am venit și am pus în solar. Acum e de încercare primul an, vedem la anul, dacă o fi bine, extindem suprafața".

Cercetătorii Stațiunii din Dăbuleni nu au reușit să convingă decât 15 fermieri din localitate să înceapă culturi de cartof dulce. Au fost mulți din alte orașe din țară care au venit și au cumpărat material săditor însă toate studiile au arătat că în sudul Doljului se prind cel mai bine și se pot cultiva la scară largă. Sera institutului este pregătită și în acest an să dea material săditor pentru un lot experimental destul de mare.

Cosmin Stuparu-reporter Digi24 Craiova: “Aceste răsaduri vor fi mutate în mai puțin de o lună în câmp, pe o suprafață de 3 hectare. Cercetătorii spun că de pe un hectar poate fi obținută o producție între 20 și 30 de tone de cartof dulce care pot aduce unui fermier un profit și de 15 mii de euro".

Așadar, cartoful dulce poate deveni o afacere mai profitabilă decât cea cu pepeni.

Aurelia Diaconu-directorul Institutului de Cercetare din Dăbuleni: "Fermierii câștigă din ce în ce mai puțin. Prețul merge de la 0,2 la 1 leu pe kilogram la o producție de 50 de tone, o producție medie de pepeni la hectar. Veniturile sunt mai mici decât la această specie de cartof dulce".

În zonă se cultivă aproape 7 mii de hectare cu celebrii pepeni de Dăbuleni. În ultimii ani a existat o supraproducție iar prețurile nu i-au avantajat deloc pe producători. Nu mai scot profit și ajung să arunce tone de produse. Cu toate acestea sunt reticenți la ideea de a încerca să cultive cartofi dulci.

Conducerea institutului speră ca în viitor agricultorii din zonă să se reorienteze. Înființarea unui hectar de cartof dulce costă cât unul de pepeni însă profitul este de 3 sau 4 ori mai mare. Specialiștii recunosc însă că trebuie cultivat și consumul acestei legume în România.

Aurelia Diaconu - directorul Institutului de Cercetare din Dăbuleni: "Conține zaharuri care sunt foarte bine asimilate de organism și este recomandat și diabeticilor. Reglează rezistența la insulină, reglează hipertensiunea arterială".

Institutul din Dăbuleni a exportat cele 40 de tone de cartofi dulci produși anul trecut, în Austria, unde au fost foarte apreciați. Prețul de vânzare a fost de 5 lei pe kilogram. Cartofii dulci de pe rafturile supermarketurilor sunt aduși acum din SUA și se vând la 10 - 11 lei, kilogramul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri