Investiţii la Voineasa, în Vâlcea. O firmă va construi două microhidrocentrale ce vor asigura independenţa energetică a zonei

Data publicării:
vaineasa

La Voineasa, în Vâlcea, o firma austriacă va construi două microhidrocentrale. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 25 de milioane de euro şi va asigura independenţa energetică a zonei.  

Investiţiile austriecilor sunt o noutate în România din punct de vedere tehnic, iar pentru autorităţile din Voineasa reprezintă o şansă pentru noi locuri de muncă, aproximativ 150. Ca şi timp de execuţie pentru lucrări se estimează o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani. De asemenea, în zonă se va construi un parc de agrement montan pentru vară, Adventure Parc Voineasa, în apropierea pârtiei, cu o valoarea a investiţiei de 5 milioane de euro.

„Pentru noi este o chestiune benefică, fiincă se vor crea locuri de muncă. Vom avea un aport solid la taxele şi impozitele pe care Primăria Voineasa le va colecta şi având în vedere că acest constructor este interesat şi de zona turistică, sperăm să le trezim interesul, astfel încât dumnealor să dorească să investească şi în turismul montan de pe Valea Lotrului”, a spus Geani Man, viceprimar Voineasa.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Pensionarii dau în medie 1.000 lei pe mâncare, 550 lei pe facturi. Ce pensie îți trebuie să pui bani deoparte?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...