Reguli pentru proprietarii de câini. Craiovenii ar putea avea câini în apartamente cu acordul scris al vecinilor

Data publicării:
270813 proprietari caini

Craiovenii ar putea deţine câini în apartament doar cu acordul scris al vecinilor şi al asociaţiei de proprietari. Cel puţin asta prevede un proiect de hotărâre de Consiliu Local, care mai conţine şi alte reguli pentru proprietarii de câini. Decizia s-ar aplicata atât actualilor proprietari de patrupede, cât şi aspiranţilor. În plus, în grija iubitorilor de animale sunt trecute şi sancţiuni, în cazul în care nu respectă legea, sancţiuni ce pot ajunge până la 2.000 de lei.

Corina are un labrador de mai bine de patru ani în apartamentul în care locuieşte. Dacă proiectul Primăriei va trece, joi, pentru a putea să îl păstreze în continuare în casă, va trebui să strângă semnături de la vecini.

"După părera mea, cred că este o mare aberaţie. În fond şi la urma urmei este apartamentul meu, în momentul în care eu decid să îmi iau un câine de companie, asta implică şi o responsabilitate", spune Corina Diaconu, proprietar câine

Vecinii nu par deranjaţi să semneze pentru deţinerea labradorului în apartament. Cu o condiţie, însă, să fie îngrijit corespunzător şi să nu fie gălăgios.

Problema apare dacă vecinii nu sunt de acord. Ori dragostea de animale rămâne neîmplinită în cazul în care achiziţia nu s-a făcut deja sau căţeii care există în apartamente ar putea ajunge la ecarisaj. Mai mult, în sarcina aceluiaşi serviciu, după aprobarea hotărârii, va fi o bază de date unică privind câinii deţinuţi de persoane fizice sau juridice.

"Vedeţi, când locuiţi într-un condomeniu, în care, până la urmă, toate persoanele respective au şi drepturi şi obligaţii, este normal ca cineva care deţine un animal sau două sau mai multe într-un apartament de bloc să aibă şi acordul vecinilor", spune Dan Petre, director tehnic Salubritate Craiova.

Ba mai mult, prin aceeaşi iniţiativă, edilii încearcă să facă ordine şi în pedigree-ul animalelor de companie.

"Dacă cineva doreşte să aibă un câine în locuinţă sau în curte, am prefera să fie unul de rasă, pe care ştim sigur că nu îl aruncă în stradă, că nimeni nu aruncă în stradă un câine de rasă", a spus Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Acelaşi proiect trasează reguli şi pentru plimbarea câinilor. Proprietarii care îi scot la plimbare trebuie să aibă în dotare mătură, făraş, pungă şi mănuşi de unică folosinţă, pentru a curăţa dejecţiile. În caz contrar, riscă amenzi de 1.000 - 2.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...