Cei mai veninoși șerpi din lume, la Brăila

Data publicării:
serpi

Brăilenii pot vedea peste 70 de exemplare, reptile şi nevertebrate, de pe continentele Asia, Africa, Europa, Australia şi America.

Florin Sârb - proprietar „Exotic Land": "Şerpi cu clopoței, cobre, vipere uriașe africane, șerpi regali, pitoni, boa, anaconde, șopârle, varani, Gecko, țestoase de apă, de uscat, chiar și tarantule, scorpioni".

Atracţiile expoziţiei de la Brăila sunt Taipanul, Mamba și Cobra egipteană, trei dintre cei mai agresivi și mortali șerpi din lume, specii cu venin extrem de toxic pentru care nu s-a descoperit încă un antidot.

Florin Sârb-proprietar „Exotic Land": "Aici avem Taipanul, unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume, dintre șerpii tereștri. Trăiește în Australia. Ajunge la o mărime de 3 m, 3 metri şi jumătate. Noroc că în Australia nu se prea întâlnesc oamenii cu el că este în deșert că altfel ar fi victime multe. Veninul lui conține o toxină care provoacă coagularea instantanee a sângelui și poate dura de la câteva minute până la câteva zeci de minute în funcție de zona unde este mușcătura".

În cadrul expoziţiei mai pot fi văzute Anaconda și Pitonul, supranumiți zeii Amazonului pentru că sunt cele mai mari specii de șerpi din lume, care pot ajunge la 12 metri lungime și 150 de kg greutate.

"Un șarpe foarte, foarte mare. Nu mi-e frică" spune un copil.

"Chiar ne-am bucurat mult de tot să vezi așa ceva pe viu" declară alt copil.

"Foarte frumoasă expoziţia, vastă, copiii au ce învăța, nu am mai văzut în Brăila așa ceva, poate o să mai vină, poate pe la circ au mai văzut câte ceva" spune un vizitator.

În cadrul expoziţiei pot fi organizate lecţii de biologie şi activităţi extraşcolare pentru toate grupele de vârstă.

reporter: Ana-Maria Dobre
operator: Luigi David

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Europa care îți oferă peste 20.000 de dolari dacă te muți acolo. Primești și aproape 3.000 de...
Cătălin Predoiu.
Controversa legii integrității. Predoiu: Am depus proiectul pentru a nu pierde jalonul PNRR. Unele...
Pro FM
Mama lui Amy Winehouse, la 15 ani de la moartea artistei: „A fost victima propriului succes, alcoolul îi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
Un bărbat din Japonia a stat supărat pe soția sa timp de 20 de ani. Ce explicație a avut
Newsweek
Pensie minimă de 1.281 lei după 25 ani munciți. Aceiași bani lua dacă lucra 15 ani. De ce aceste inechități?
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...