I-a pocnit o petardă în mână

Data publicării:
prima 20victim 20a 20petardelor-41758

Copilul de 11 ani a ajuns la spitalul Sfânta Maria unde medicii l-au trimis direct în sala de operații. Chirurgii au fost nevoiţi să îi amputeze două degete și abia peste câteva zile vor stabili dacă reconstrucţia mâinii este posibilă..

Pacientul prezenta la nivelul toracelui anterior şi arsuri de gradul I şi II cu suprafaţă de aproximativ 3 la sută arsă.

În incercarea de a evita astfel de accidente, poliţiştii din Iaşi au făcut mai multe controale, în urma cărora au descoperit mii de produse pirotehnice vândute ilegal.În localitatea Târgu Frumos au fost depistate două persoane care comercializau fără drept produse pirotehnice, neavând autorizaţie pentru această activitate. În urma acestei acţiuni au fost confiscate 4.300 articole pirotehnice.

Amenda pentru cei care comercializează produse pirotehnice este cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei, iar cei care le folosesc în spaţii interzise se pot alege cu sancţiuni de până la 6.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis nu vrea să renunțe la învățământ. Soția fostului președinte nu a ieșit nici anul acesta la...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”