Liga2 | Cea mai categorică victorie a sezonului pentru Luceafărul Oradea: 4-0 cu Aerostar Bacău

Data actualizării: Data publicării:
sport luceafarul aerostar2

La cel mai bun joc din actuala ediţie de campionat, Luceafărul Oradea şi-a trecut în cont şi cea mai categorică victorie a sezonului, 4-0 cu Aerostar Bacău. Disputa dintre cele două echipe aflate în lupta directă pentru evitarea retrogradării, a curs înspre o singură poartă, cea a Bacăului.

În minutul 6 scorul era deja 2-0 pentru gazde, prin golurile semnate de Bebey, în minutul 2, și Vasile Pop, în minutul 6. Cu un singur şut spre poartă în primele 45 de minute, Aerostar a mai încasat două goluri în repriza a doua. Alex Dulca și-a trecut în cont ”dubla” în minutele 69 şi 89.

“4-0 spune totul. Eu spun că am dominat jocul de la cap la coadă. Ştiam presiunea rezultatului, ştiam presiunea a ceea ce ne aşteaptă. Mă bucur că am reuşit să-mi motivez jucătorii, mă bucur că au înţeles ceea ce le-am transmis”, a declarat Cristian Lupuţ, antrenorul Luceafărului Oradea.

“Au câştigat fără drept de apel. Noi nu am avut atitudine, nu am avut agresivitate. Echipa-gazdă a fost prima tot timpul la minge. Am primit din nou gol foarte rapid”, a spus Florin Bratu, antrenor Aerostar Bacău.

În urma acestei victorii, Luceafărul s-a desprins la cinci puncte de locurile retrogradabile. Pentru orădeni urmează o deplasare grea, pe terenul formaţiei Academica Clinceni. În schimb, Aerostar rămâne pe primul loc retrogradabil şi în etapa viitoare va evolua tot în deplasare, la FC Argeş Piteşti.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum funcționa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan: „Cu golanii e greu să faci treabă”. Liderul PNL spune că politica românească are nevoie de cât...
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...