ORADEA. Rugăciuni pentru unitatea creştinilor

Data actualizării: Data publicării:
SAPTAMANA_DE_RUGACIUNE

A fost o săptămână de rugăciune pentru unitatea creştinilor în Oradea! Enoriaşi din nouă confesiuni creștine s-au rugat împreună în mai multe lăcaşuri din oraş.

Ortodocși, greco-catolici, reformați, romano-catolici, evrei mesianici și reprezentanți ai bisericilor neoprotestante au oficiat împreună ceremoniile religioase. "Este un prilej de unitate și de apropriere, indiferent de confesiunea din care facem parte", spun organizatorii acţiunii.

"Este foarte bine că lumea va vedea că nu suntem despărțiți, nu este ură între noi, nu sunt zidurile acelea care erau religioase sau fanatice care sunt și în zilele noastre în anumite locuri din lume, ci începe o prietenie, o înțelegere - să ne acceptăm unii pe alții și ducem specificul nostru în fiecare biserică", spune rabinul David Nagy, de la Federația Comunității Evreilor Mesianici din România.

Fiecare cult şi-a păstrat specificul serviciului divin, dar reprezentanții celorlate culte au putut să ia cuvântul și să se roage.

Este al șaselea an consecutiv în care creștinii din Oradea participă la această acţiune comună.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Premierul desemnat Tomac: pensiile vor crește cu sume între 120 lei și 600 lei. Există și o veste proastă
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme