REȚETĂ DE SĂRBĂTORI. Desert de Crăciun | Tartă cu coniac, nuci și piure de castane

Data actualizării: Data publicării:
reteta saptamanii

Pentru că ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului, astăzi vă arătăm cum se prepară un desert simplu, dar delicios. În plus, cu o tartă cu cognac şi nuci nu aveți cum să dați greș dacă vreţi să vă impresionaţi musafirii pe care îi veți primi în casă de sărbătoarea Nașterii Domnului.

Începem cu aluatul tartei pentru a cărui preparare avem nevoie de puţină atenţie, dar şi de tehnică pentru ca acesta să iasă perfect. Pentru o tartă care să conţină zece porţii vom folosi 225 de grame de unt, 275 de grame de făină, 25 de grame de zahăr şi două ouă. După ce aluatul este gata şi a stat o jumătate de oră la frigider urmează să-l aşezăm în tava pentru copt.

“Cu ajutorul sucitorului vom îndepărta surplusul de aluat și pe fiecare denivelare, cu ajutorul degetului, voi ridica, un pic, aluatul de tartă sus și îmi crează un efect drăguț”, spune chef Mihaela.

Tarta se ţine la congelator încă cinci minute sau la frigider timp de zece minute. Astfel, aluatul nu se va lăsa şi îşi va păstra forma. Apoi, cu furculiţa vom înţepa baza tartei pentru ca aceasta să fie crocantă şi să se coacă uniform.

Între timp, ne putem ocupa de umplutura tartei. Cele câte 200 de grame de nuci, fistic, zahăr brun, împreună cu 200 de mililitri de coniac, trei gălbenuşuri şi cinci mililitri de esenţă de vanilie se omogenizează într-un blender.

“Dorim să se blendeze, dar nu foarte fin. Nici bucăţi mari că dorim să fie plăcut atunci când porţionăm tarta noastră. Să aibă o compoziţie omogenă, drăguţă, legată, dar nu foarte fin”, explică chef Mihaela.

După ce a stat suficient la frigider, tarta se pune pentru opt minute în cuptorul încins la o temperatură de 180 de grade. Chef Mihaela are o tehnică interesantă pe care o folosește în această etapă.

“Eu am aici un mix de linte, fasole, pe care îl folosesc doar pentru coacerea bazelor de tartă şi voi pune destul de mult ca să preseze bine tarta.”

Coacerea tartei este foarte importantă şi trebuie să avem grijă la câteva aspecte.

“Baza de sus să fie crocantă, să aibă o culoare drăguță, după care vom îndepărta fasolea pentru coacere și mai dăm la cuptor pentru încă câteva minute să gătim și baza tartei.”

După ce tarta este coaptă aşezăm mix-ul de nuci şi introducem noua compoziţie la cuptor pentru 25 de minute la 160 de grade. La final, nu ne mai rămâne decât să feliem tarta şi să ornăm farfuria.

“Dacă doriți o garnitură extra avem frișcă cu piure de castane pentru că este în sezon și castanele sunt excelente. Apoi aici am avut zmeură congelată, îmi place gustul rece al zmeurii și am tocat-o când e congelată că se toacă mai ușor.

Creăm un efect drăguț cu un pic de zahăr pudră, dar nu foarte mult. Și lateral... Vă dorim poftă bună!”

Redactor: Adrian Ciucuriţă
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Îl mai ţii minte pe Andrei Zaharescu? Meseria neaşteptată pe care o are acum, s-a mutat în celălalt capăt al...
Digi FM
Ce se va întâmpla cu cele 2,3 milioane de dolari strânse pentru Andreea Anița, după moartea tinerei: "O lună...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, surpriză de proporții pe scenă. Îmbrăcată în rochie de mireasă, a făcut "nuntă" cu Victor...
Film Now
Fanii au ajuns să spună că e o sosie după ce l-au văzut pe Jim Carrey la Paris. Adevărul din spatele...
Adevarul
Probleme la pasajul peste Autostrada A0, lângă Berceni, la 2 ani de la inaugurare. Cum explică CNAIR
Newsweek
Care români primesc vechime la pensie dacă îngrijesc vârstnici, fără să fie rude? Une trăiesc? În ce condiții?
Digi FM
Zara Larsson spune că nu ascultă piese ale artiștilor "abuzatori": "Cu siguranță nu veți găsi nimic de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Luna Sângerie”. Eclipsă totală de Lună în 3 martie. Unde va putea fi urmărită în direct online
Digi Animal World
Trucul simplu care îți face câinele să vină de fiecare dată când îl chemi. Puțini stăpâni îl cunosc
Film Now
Jim Carrey, apariție publică alături de iubita lui, după ani de speculații. Cu ce se ocupă Minzi, mai tânără...
UTV
Cum arată vila istorică în care locuiește Iulia Albu alături de fiica ei, Mikaela. Vedeta a păstrat fiecare...