Ţânţarii, la verificat. Cel mai afectat cartier din Oradea este Ioşia

Data publicării:
BETA tantari

În săculeţul staţiei de monitorizare numărul 3 din Oradea, amplasat pe o clădire din ştrandul Ioşia, s-au adunat în 10 zile câteva mii de ţânţari. Specialiştii spun că zona este una din cele mai afectate din acest punct de vedere. De vină sunt apa termală a ştrandului şi apropierea Crişului Repede.

"Această cantitate îmi spune că avem focare emergente, permanente, cu toate acţiunile de delarvizare de la apă", susţine Roxana Constantinescu, şef de divizie în compania de deratizare din Oradea.

"În zilele calde mai apare în zona Crişului. Ne plimbăm seara şi atunci ţânţarii îşi fac apariţia", spune o localnică. 

În schimb, măsurătorile confirmă că centrul oraşului şi cartierul Rogerius sunt ferite în acest an de invazia ţânţarilor.

Procedura de dezinsecţie este îngreunată de vara capricioasă.

"Alternează căldura cu ploile. Activitatea de dezinsecţie, chiar dacă este programată să se efectueze în 7 zile, acest termen este decalat şi corelat cu condiţiile meteo", spune Mircea Stejeran, şeful Biroului Servicii Publice din Primăria Oradea.

Angajaţii firmei de deratizare spun că imediat ce condiţiile meteo le permit vor începe acţiunile de distrugere a larvelor de ţânţari. Ultimele etape de dezinsecţie din Oradea se vor desfăşura în lunile august şi septembrie.

reporter: Edina Szomoru
operator: József Fehér

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a salvat Delia Velculescu Ciprul și Grecia în cele mai grele crize economice. „Doamna de Fier” a...
Digi FM
„Pe Nicușor Dan l-au încălecat serviciile!”. Adevărul despre pactul cu PSD și anularea alegerilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în...
Newsweek
Mugur Isărescu anunță că pensiile nu vor crește. Pensionarii pierd între 130 lei și 600 lei la pensie
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...