Un orădean, performanţă unică în domeniul canin

Data publicării:
medalie canina

Un orădean și câinele său au reușit o performanță unică în țara noastră. Bărbatul a câștigat cea mai valoroasă medalie din domeniul canin românesc. Alex Bondar şi căţeluşa Dilara au urcat pe treapta treia a podiumului la cea mai înaltă categorie a dresajului canin, Mondioring. Totul s-a întâmplat la campionatul Mondial al Ciobăneștilor Belgieni care a avut loc în Germania.

Alex Bondar şi câinele său Dilara au fost de neoprit pe terenul de concurs. Timp de 45 de minute, frumosul exemplar din rasa ciobănesc belgian s-a comportat impecabil în fața juriului și a publicului. Dilara şi-a urmat stăpânul a trecut cu brio prin toate probele la care a fost supusă. Asta a făcut ca, la final, Alex să urce pe locul al treilea la Mondioring, şi să câştige astfel cea mai râvnită medalie din domeniul canin românesc.

"Am un câine care este extrem de motivat, indiferent de condiţii să lucreze şi să lucreze cu maximum de concentrare şi de putere, indiferent de incitanţii care sunt în jur. Singurul control pe care poţi să-l ai în competiţie este vocea sau fluierul", explică Alex Bondar.

Competiţia a fost cu atât mai dificilă cu cât au apărut momente de stres, care nu pot fi luate în calcul în timpul antrenamentelor. De această dată, ringul a avut deschidere la un bulevard intens circulat, iar de pe margine au asistat sute de oameni.

"Sunt foarte multe exerciţii pe care le faci la un metru, doi de spectatori, care beau bere, care se distrează, care vin să vadă câinii în competiţie cu alţi câini. Cealaltă parte a terenului era la propriu o stradă, unde erau trecători, maşini."

Considerată cea mai mare întâlnire sportivă chinologică din lume, Campionatul Mondial a adunat, la toate disciplinele, peste 700 de câini.

Mondioring, sportul la care au participat Alex şi Dilara, are scopul de a evidenţia aptitudinile câinelui, calitatea pregătirii şi moştenirea genetică a acestuia. Patrupedul este supus la trei exerciţii: disciplină, sărituri şi pază.

"Singura limită pe care o ai este imaginaţia arbitrului care dimineaţa intră pe teren, stabileşte ordinea exerciţiilor, cu ce obiect se va face paza de obiectiv, cu ce se va face aportul, cum va fi aranjat terenul. Practic, de fiecare dată ai ceva nou", susţine Alex.

În ultimii ani, Alexandru Bondar şi-a adăugat în palmares mai multe premii. Ca să obţină astfel de rezultate, orădeanul face aproape zilnic antrenamente cu câinii pe care îi pregăteşte.

Reporteri: Claudiu Mihuț, Anca Deac
Operator: Florin Lucuța
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri