Asfalt crăpat, la trei luni de la inaugurare. Proiectul de modernizare a Trans-Semenicului a costat 20 de milioane de euro

Data publicării:
asfalt crapat prima

După trei luni în care s-au bucurat de șoseaua nou-nouţă, şoferii care circulă pe drumul european ce leagă Caransebeșul de stațiunea Văliug, din Munții Semenic, dau din nou în gropi:

”Așa e cam peste tot în România asta, sunt făcute de mântuială, asta e...”,
”S-a crăpat, îmi pare rău, așa sunt toate, dar chiar am văzut un drum bun și nu mi s-a părut normal, eu sunt învățat cu drumurile astea crăpate”,
”Să ia măsuri, cine l-a făcut să-l facă la loc”.

Iar pe lângă gropi, ploile, dar și zăpada au făcut ca pământul și stâncile de pe versant să ajungă chiar pe șosea.

”Versanții nu au fost asigurați corespunzător, astfel că bucăți mari de stânci s-au prăbușit pe mai multe porțiuni de-a lungul șoselei. Nimeni nu le-a îndepărtat până în prezent, astfel că șoferii sunt nevoiți să le ocolească”, relatează Maria Rohnean, reporter Digi24 Timișoara.

Drumul a fost recepționat de Consiliul Județean Caraș-Severin, care a și contribuit la sfârșitul anului trecut la modernizarea acestuia cu 14% din suma totală. Acum, autorităţile cer constructorului să remedieze problemele. ”Lucrarea este în garanție, am luat legătura cu constructorul și acesta urmează să vină să facă remedierile necesare în zonele în care au apărut acele probleme”, afirmă Laurenția Muntean, inginer constructor, de la Direcția de Patrimoniu a CJ Caraș-Severin.

De cealaltă parte, constructorul spune că se aștepta la astfel de probleme: drumul este într-o zonă muntoasă, iar crăpăturile sau stâncile de pe versanți sunt inevitabile, și, în plus, în zonă circulă mașini de mare tonaj care transportă lemne.

”Am întâmpinat foarte multe alunecări de teren din cauza apei și a zăpezii, a curs apa pe versanți și a adus foarte multe pietre în teren, nu este ceva foarte grav, vom interveni cât de curând”, - Sunt și crăpături, știați de acestea? ”Da, le-am identificat, am discutat problema, din ce cauză au apărut și ce facem să le remediem, cauza este umiditatea și sarea folosită pentru deszăpezire”, ne-a declarat Valentin Grigorescu, directorul-adjunct al firmei constructoare.

Șoseaua de munte are 37 de kilometri, iar modernizarea acesteia a durat mai bine de un an. Drumul, care pornește din localitatea Slatina Timiș, la ieșire din Caransebeș, și ajunge până în localitatea Văliug, a fost reabilitat tocmai pentru a crește numărul turiștilor din zona montană a Banatului.

Trans Semenicul, finalizat după aproape cinci ani de lucrări. Drumul scurtează timpul de acces în zonă  

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...