Reabilitarea termică în Timișoara: 800 de cereri, 64 de blocuri izolate

Data publicării:
n18 reabilitare ICON

Lucrările la cele 64 de blocuri au costat aproape 30 milioane de lei. Jumătate din sumă provine de la bugetul de stat, 30% au pus autorităţile locale iar asociaţiile de locatari au contribuit cu 20% din bani.

Acest imobil, situat pe o stradă din zona Calea Şagului, de exmplu, se numără printre cele care au fost reabilitate cu ajutorul programului derulat de Guvern. Administratorul blocului susţine că lucrarea este bine făcută, dar locatarii au avut partea lor de plată. Dar, de trei ani, de la Guvern nu a mai venit niciun leu pentru reabilitare. În aceste condiţii, multe asociaţii de locatari au apelat la o alternativă: pentru a izola termic pereţi blocului, cedează terasa imobilului, pe care constructorul o transformă în mansardă.

„Primăria poate o lungeşte mai mult. Mai trage de timp, spune că face astăzi, mâine-poimâne, nu ştiu când. Şi eu cred că e mai bine de-o firmă privată care se ocupă, are un termen, de exemplu, o lună - două să facă o parte şi cred că e mai ok aşa","Dacă se pune problema să se reabiliteze pe gratis, varianta cu firma. Contribuţia locatarilor imobilului respective este zero", sunt de părere cetățenii.

Primăria Timişoara vrea să reabiliteze alte 56 de blocuri, dar printr-un alt program, finanţat de Uniunea Europeană. Costurile pentru izolarea termică ar ajunge la 50 de milioane de lei. Iar aproape 40 de imobile vor fi renovate cu aproximativ 20 milioane de lei, bani asigurați din bugetul local.

Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei: "Pe anul acesta să ajungem la peste 100 de blocuri pe care le-am depus spre finanţare la Comisia Europeană pentru reabilitare. În parallel, sigur, noi avem 800 de cereri încă din anii trecuţi, din partea asociaţiilor de proprietari pe care încercăm să le rezolvăm".

Indiferent că vor fi ajutate de primărie sau de fondurile venite de la Uniunea Europeană, asociaţiile de locatari trebuie să vină şi cu o contribuţie proprie. Aceasta va varia între 20% şi 30% din costul total.

reporter: Miodrag Hojda
operator: V. Jiva / M. Pop
editor web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini rare cu Andi Moisescu și fiul său cel mare. David are 19 ani și îi calcă pe urme