Stăvilarul din Piața ”700” din Timișoara, mutare cu proteste 

Data publicării:
stavilarul din Piata 700 prima

Arheologul Alexandru Szentmiklosi afirmă: ”Piatra va fi demontată bucată cu bucată, numerotată, dusă în hale, unde va fi tratată cu substanțe care vor împiedica dezintegrarea”. Iar asta nu e tot. Cărămizile și pilonii de lemn vor fi scoase din mâlul în care au fost găsite, iar o echipă de restauratori se va ocupa de tratare. Unele tratamente se fac și înainte de mutare.

 

Arheologii explică exact care sunt etapele operațiunii și cât timp vor mai petrece pe șantierul din Piața ”700”, din Timișoara. ”Noi suntem în tandem cu firma de restaurare, selectată de către beneficiar și, în acest moment, estimăm că va fi undeva la vreo două luni, dacă nu și mai mult”, ne anunță Alexandru Szentmiklosi.



Unii timișoreni, însă, nu văd cu ochi buni felul în care se dorește conservat acest vestigiu.
 Mai mulți protestatari și-au făcut apariția, astăzi, lângă șantierul unde s-a găsit stăvilarul și susțin că ceea ce se întâmplă acolo nu face altceva decât să distrugă patrimoniul orașului: ”Am venit să protestăm, împreună cu colegii noștri, tot pentru a nu se distruge amintirea Timișoarei”, ”Cred că e foarte important și suntem datori toți cetățenii să venim aici și să nu dăm voie să distrugă în continuare”.

 

”O valoare inestimabilă, cum este acest stăvilar îl distrugem și îl mutăm de parcă ar fi o statuie sau am găsit un schelet de dinozaur, să-l punem într-un muzeu”, spune Simion Moșiu.

Protestatarii au blocat, la un moment dat, și circulația unor mașini care urmau să intre pe șantier. În același timp, și un tramvai nu a putut trece.

 

Beneficiarul proiectului și proprietarul complexului de clădiri, Ovidiu Șandor
, susține că operațiunea de mutare a stăvilarului este cea mai bună opțiune pentru păstrarea vestigiului: ”Cred că după ce acest proiect și propunerile au trecut prin trei comisii de experți ai Ministerului Culturii, care, toate trei, au ales această variantă, cred că e foarte greu pentru diverse persoane, care nu au nici cea mai mică pregătire sau experiență în domeniu, să aibe o părere pertinentă contrară”.

stavilarul din Piata 700 01
stavilarul din Piata 700 01


Întreaga lucrare va fi finalizată în primăvara anului viitor, când stăvilarul mutat va fi expus în piațeta amenajată în fața noii clădiri de birouri.

UPDATE. Dezvoltatorul imobiliar Ovidiu Șandor ne-a trimis următorul punct de vedere vizavi de acțiunea de protest de la porțile șantierului:

”Am deschis porțile șantierului și am invitat presa la fiecare moment important, lucru pe care îl vom face și în continuare pentru a asigura transparența totală pe perioada lucrărilor. Dar deschidere nu înseamnă că oricine poate intra în orice moment pe o proprietate privată. Dacă acești domni ar fi fost interesați de lucrările de salvare a stăvilarului, ar fi sunat din timp și ar fi solicitat organizarea unei vizite pe șantier.

Faptul că au apărut complet neanunțați exact la ora la care fusese invitată presa, nu face decât să reconfirme reaua intenție și dorința de a politiza acest eveniment, folosind drept pretext cultura și istoria orașului nostru.

În calitate de beneficiari și investitori, ne exprimăm dezamăgirea și dezacordul față de asemenea practici manipulatoare și îi asigurăm încă o dată pe timișoreni că lucrările de salvare a stavilarului au loc sub stricta supraveghere a specialiștilor avizați de Ministerul Culturii, iar la final vom reda orașului stăvilarul într-o formă în care va fi pus cu adevărat în valoare și va putea fi admirat de toți locuitorii orașului”.

reporter: Ioana Sapianu/ Vlad Ungar
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...