Târgul de adopție a animalelor de la Timișoara: puţine patrupede adoptate

Data publicării:
caini A 1



Familia Mirci s-a gândit de mult să adopte un câine, iar acum a găsit momentul perfect.
Primul pe care a pus ochii mezinul familie va ajunge în câteva zile la noua sa locuinţă. Codruţa Mirci ne spune: ”Prefer să luăm unul dintre cei care n-are lumea atâta grijă de ei, că nu sunt atât de frumoşi, şi-atunci am zis că prefer să luăm unul rasa Cuţu', asta a fost concluzia în familia noastră.(...) Locuim într-o vilă cu mai multe apartamente şi acolo am vorbit cu toţi vecinii, amenajăm acum un loc unde să stea căţelul şi David o să-l poată plimba în parc”.



Peste 90% dintre patrupedele care ajung la adăposturi sunt găsite pe stradă de către asociaţiile iubitorilor de animale. Cei mai mulţi sunt pui, lăsaţi de către stăpâni în voia sorţii: astfel ajung să se sălbăticească - asta vizavi de tragedia petrecută zilele trecute în Capitală.

 

Neglijenţa stăpânilor a făcut ca cei mai mulţi dintre aceşti câini să fie abandonaţi pe stradă. După ce au ajuns la o asociaţie şi au fost trataţi corespunzător, acum aşteaptă un nou stăpân care să-i ducă acasă.

Iar unii dintre ei au găsit. Timişorenii care s-au hotărât să adopte au făcut-o și ca urmare a evenimentelor din ultima perioadă. ”Nu mi se pare normal să se dea vina pe câini pentru că până la urmă responsabili suntem noi”, ”Voiam de mult să facem chestia asta, dar după toată isteria care a fost în ultima vreme, e momentul”, ne spun oameni care au adoptat câini.

Din cauza lipsei unor condiţii adecvate pentru a avea grijă de un animal, mare parte dintre timişoreni s-au mulţumit doar să privească pisicile şi câinii prezenţi la târg. ”Îmi plac animalele, iubesc mai ales câinii, îmi plac câinii, dar sincer, evenimentele din ultima perioadă cam lasă de dorit. Sunt şi părinte, dar iubesc şi animalele, ar trebui să existe o soluţie”, sună una din opiniile culese de echipa Digi24 Timișoara.

Adriana Tudor, reprezentantul Asociaţiei Ecovet, ne-a declarat: ”Din păcate, venim cu mulţi, plecăm poate de multe ori cu poate la fel de mulţi, mai vin şi oameni cu căţei găsiţi pe stradă şi ni-i aduc să-i păstrăm în adăpost, eu mă bucur că vin şi ni-i aduc nouă şi nu-i găsim în cutii pe stradă sau cine ştie pe unde, loviţi de maşini, este totuşi un semn de responsabilizare”.

De la începutul anului, peste 300 de câini din Timişoara şi-au găsit un stăpân şi alţi 1.500 au ajuns în Germania prin intermediul acţiunilor de adopţie.

Reporter: Maria Rohnean
Operator: Dan Şoşdean
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...