Un profesor universitar de la Politehnică București a fost reținut pentru că ar fi cerut mită zeci de mii de euro

Data actualizării: Data publicării:
intrarea sediu dna cu sigla dna
Procurorii DNA vor fi pregătiţi de FBI în tehnici şi metode speciale de investigaţii. Foto: DNA

Acuzații grave de corupție la Universitatea Politehnică din București. Un profesor a fost reținut pentru că ar fi cerut mită zeci de mii de euro ca să facă angajări într-un proiect finanțat cu bani europeni.

Un profesor de la Universitatea Politehnică Bucureşti a fost reținut pentru luare de mită, fiind bănuit că a cerut șpagă jumătate din indemnizația unei persoane angajată pentru proiecte.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de joi, a lui Dincă Cristian-Florian, profesor universitar în cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti şi director al Departamentului de Producere şi Utilizarea Energiei din cadrul aceleiași unități de învățământ, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (31 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada august 2020 – februarie 2023, Dincă Cristian-Florian ar fi pretins şi primit de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti.

Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care martorul ar fi primit-o în contextul menționat mai sus, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.

Joi, potrivit înțelegerii anterioare, Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranșa aferentă salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Vineri, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...