BAT este recunoscut ca Top Employer în România

Data publicării:
Jorge Araya_BAT 1280 x 720 Articol susținut de BAT

Ianuarie 2024

  • BAT a fost recunoscut ca Top Employer în România și în alte 3 țări din Aria Europa de Sud Est din cadrul companiei
  • La nivel global, BAT este una dintre cele 15 companii care au primit această certificare
  • BAT și-a asumat obiectivul de a construi ”o lume fără fum”, prin încurajarea fumătorilor să facă trecerea la alternative cu nicotină cu risc redus* comparativ cu fumatul

BAT este mândră să anunțe că a fost recunoscută drept Top Employer în România, în urma unui amplu proces de evaluare care certifică angajatorii cu cele mai bune practici în domeniul resurselor umane. BAT este un angajator strategic în România, cu peste 3.000 de angajați în cele 3 entități economice prezente pe piața locală și peste 30.000 de locuri de muncă generate pe lanțul de distribuție și aprovizionare**. Numărul angajaților BAT a crescut constant, în medie cu circa 10%, în fiecare dintre cei peste 25 de ani de existență a companiei în România. Mai mult, BAT și-a triplat numărul de angajați în ultimii ani: de la aproximativ 1.200 de angajați în 2013, la peste 3.000 în prezent.

De la 1 aprilie 2023, BAT România a devenit centrul de coordonare al Ariei Europa de Sud Est din cadrul companiei, iar echipa de la București coordonează business-ul BAT în România și în alte 12 țări din regiune. Alături de România, BAT a primit certificarea Top Employer în alte 3 țări din această Arie: Italia, Turcia și Serbia, o recunoaștere care confirmă angajamentul BAT pentru dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe valori, diversitate și dezvoltare continuă.

Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud Est, a menționat: „BAT trece printr-un amplu proces de transformare, un moment unic în evoluția companiei, în care tehnologia, inovația și dezvoltarea incredibilă a portofoliului nostru recalibrează complet modul de organizare și derulare a afacerii. Această transformare incredibilă este posibilă datorită echipei extraordinare de oameni din cadrul BAT, oameni excepționali care evoluează continu, identifică oportunități noi și fac adesea un pas în plus în atingerea obiectivelor.

La rândul nostru, contribuim în mod susținut la crearea unui mediu de lucru stabil și performant, care să protejeze bunăstarea angajaților noștri, să le ofere încredere și susținerea necesară pentru ca generațiile de azi să fie mai bune decât cele de ieri. Avem peste 7,000 de colegi în Aria Europa de Sud Est, o echipă de oameni curajoși, diverși și entuziaști, iar certificarea Top Employer în România, Italia, Turcia și Serbia este în primul rând meritul lor.”

BAT este una dintre cele cincisprezece companii care au primit certificarea Global Top Employer în 2024, pe baza unei evaluări ample a practicilor în domeniul strategiei de resurse umane și dezvoltarea profesională, mediul de lucru, învățare, diversitate și incluziune și bunăstarea angajaților.

În plus față de recunoașterea de Global Top Employer, BAT a fost nominalizat ca angajator de top în treizeci și șase de țări din Africa, Asia Pacific, Orientul Mijlociu, America Latină, America de Nord și Europa. Statutul de angajator de top este o recunoaștere a angajamentului asumat de BAT pentru atragerea celor mai competenți profesioniști, pentru investiție continuă în dezvoltarea angajaților și pentru crearea unui mediu de lucru excelent.

Cora Koppe-Stahrenberg, Chief People Officer în cadrul BAT, a spus: „Colegii din cadrul BAT reprezintă cea mai valoroasă resursă a companiei, iar acordarea acestei recunoașteri nu doar o dată, ci de șapte ori la rând, este o dovadă a angajamentului nostru puternic pentru construirea și promovarea unei culturi incluzive. Ne dorim să oferim o experiență excelentă tuturor angajaților BAT, odată cu accelerarea transformării afacerii noastre.”

BAT și-a asumat obiectivul de a construi ”o lume fără fum”, prin încurajarea fumătorilor să facă trecerea la alternative cu nicotină cu risc redus* comparativ cu fumatul. Susținerea unei culturi organizaționale în care angajații sunt încurajați să se dezvolte, să crească și să inoveze într-un mediu divers și incluziv a fost întotdeauna un obiectiv important pentru BAT și reprezintă un element central în accelerarea acestei transformări.

Procesul de certificare Top Employer este derulat anual de către Top Employer Institute, o organizație independentă care studiază condițiile de lucru oferite angajaților de către marile companii din întreaga lume. Certificarea recunoaște angajatorii care oferă cele mai bune practici de angajare, permițând angajaților să se dezvolte personal și profesional, prin excelente rezultate profesionale.

Companiile participante sunt supuse unui proces de evaluare riguros, care include o revizuire amplă a practicilor angajatorilor. Au loc mai multe sesiuni de validare în care sunt furnizate dovezi ale acestor practici și, de asemenea, se efectuează un audit independent al constatărilor.

Mai multe informații despre certificarea Top Employer sunt disponibile aici: https://www.top-employers.com/en/

***

Contact media:

Raluca Ștefan, Corporate Affairs Manager, BAT România

Raluca_elena_stefan@bat.com

0728.444.239

Despre BAT în România

  • BAT este un angajator strategic în România, creând peste 3.000 de locuri de muncă bine plătite în cadrul celor trei companii prezente aici: BAT Investment – fabrica de la Ploiești, BAT Trading – compania de distribuț­ie și Global Business Solutions – centrul de servicii integrate din București, cel mai mare centru al grupului de acest fel
  • BAT generează alte 30.000 de locuri de muncă indirect, pe lan­ul de distribu­ție și aprovizionare.
  • Numărul de angajaț­i BAT a crescut constant, în medie cu circa 10%, în fiecare dintre cei peste 25 de ani de existență a companiei în România.
  •  În 2022, BAT a fost al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României, cu circa 10,2 miliarde de lei plătiți sub formă de taxe și accize.

Despre BAT la nivel global

BAT este o companie de top cu o gamă variată de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv strategic este construirea unui viitor mai bun – A Better Tomorrow™ - și reducerea impactului asupra sănătății prin asigurarea unor opțiuni variate de produse plăcute cu risc redus destinate consumatorilor adulți.

Compania susține clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternative cu risc redus* dovedit științific. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.

Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului pâna în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2024. BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum neutralitatea emisiilor de carbon pentru Scopurile 1 și 2 până în 2030, eliminarea utilizării plasticului de unică folosință non-necesar și realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil până în 2025.

BAT are peste 50.000 de angajați. Grupul BAT a generat venituri de 27,65 miliarde de lire sterline în 2022 și un profit din operațiuni de 10,5 miliarde lire sterline. Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus* din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu implică ardere. Portofoliul include produse precum țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale precum snus și snuff umed. În prima jumătate a anului 2023, 24 de milioane de consumatori au ales noile categorii de produse BAT care nu implică arderea tutunului, o creștere de 1,5 milioane față de anul 2022.

*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

**Studiu independent CIVITTA, 2021

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri