Sari la conținut

C. T. Popescu, despre polițistul cu bâtă: Frecventează un cenaclu de poezie impresionistă

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit joi seară la Jurnalul de seară despre trei cazuri de abuzuri ale angajaților MAI petrecute în ultima perioadă. Unul a fost văzut chiar de el, în timp ce venea la redacția Digi24.

Cristian Tudor Popescu a povestit că, joi seară, în timp ce venea la redacția Digi24 a observat „la ieșirea de pe podul Basarab, la piciorul spre Cotroceni, pe contrasens, o mașină a Poliției, cu girofarul pornit, cu luminile ca un pom de Crăciun”.

Pe contrasens! Se dădeau toate mașinile la o parte din fața acestei mașini cu numărul MAI 40717, la ora 20:42, ca să poată fi identificat echipajul. Sunt curios și eu, ce misiune avea acest echipaj ca să o ia pe contrasens? Sunt curios, întreb Ministerul de Interne”, a spus jurnalistul.

Știți ce au făcut? Au mers cât au mers pe contrasens, lumea se dădea la o parte, după care s-au întors, i-au mai dat o dată pe toți la o parte, au venit prin pastila aia de trecere și au venit pe sensul ăsta unde eram noi și iarăși au dat toate mașinile, fiind nevoite să se urce pe trotuar. Ce-i manevra asta?!”, a mai spus jurnalistul.

El a vorbit și despre sancțiunea primită de șoferul autocarului MAI care săptămâna trecută a fost aproape să producă o tragedie în București.

Acest plutonier de jandarmi putea să ucidă zeci de oameni acolo. A luat praful de pe botul tramvaiului respectiv. Putea să lovească tramvaiul și când s-a aplecat putea să intre în mașinile de pe partea dreaptă. Pentru această manevră a unui scelerat, asta nu e o greșeală în conducere, acest ins nu ține seama de nimic. Ce primește ca sancțiune? Omul ăsta care a pus în pericol viețile atâtor oameni fără să clipească se ocupă cu controlul manifestațiilor de stradă. Dacă omul ăsta n-a avut nicio apăsare, va avea vreo apăsare să îi dea niște bastoane unui manifestant? Nu pare să-l intereseze prea mult vieților omenești. Ce primește? O amendă de vreo 14 milioane (1.400 lei, n.red.) și 30 de zile... atât ia un cetățean oarecare pentru neacordare de prioritate pentru o contravenție banală. Acest om contionuă să funcționeze, nu a fost dat afară din Ministerul Afacerilor Interne. Deci încă o întrebare pentru Ministerul de Interne”, a spus el.

Să nu mai vorbim de individul ăla cu bâta, care a ieșit la o persoană civilă, la fel aflat pe contrasens, aflat în disprețul total al oricăror reguli. Omul are timp, cred că frecventează un cenaclu de poezie impresionistă, după cum arată și am văzut că acela este condeiul lui cu care a ieșit din mașină. Sunt curios dacă va primi și el o mustrare, o amendă ceva, și va funcționa în continuare ca polițist”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Comun este că regulile sunt pentru civili. Civilii find un fel de fraieri. Mai rău decât atât, Elena Ceaușescu îi numea viermi. Cam asta este atitudinea”, a mai spus jurnalistul.

 

Pe aceeași temă