Cazul fetiței decedate la stomatolog. Avocatul clinicii: Exista aviz de funcţionare. Locaţia avea aparatura şi materialele medicale

Data actualizării: Data publicării:
instrumentar dentist
Foto: Profimedia

Clinica stomatologică din Bucureşti, unde o fetiţă de doi ani a murit după o anestezie generală, susţine că sediul în care a avut loc intervenţia avea aviz de funcţionare, dar autorizaţia sanitară era în curs de finalizare. De asemenea, avocatul clinicii spune că sediul în care a avut loc intervenția era echipat cu toată aparatura şi materialele necesare.

„Sediul în care a avut loc intervenţia avea aviz de funcţionare, însă autorizaţia sanitară finală era în curs de finalizare. Aceasta este o problemă exclusiv administrativă, care aparţine conducerii. Personalul medical nu a fost informat că autorizaţia nu era încă emisă şi nu a avut nicio implicare în acest proces. În ceea ce priveşte dotările, confirmăm că locaţia era echipată cu toată aparatura şi materialele medicale necesare, conforme cerinţelor legale în vigoare”, au anunţat, duminică, prin avocat, reprezentanţii Crystal Dental Clinic, unitatea medicală în care fetiţa de doi ani a murit după o anestezie generală, potrivit News.ro.

Declarația vine după ce tatăl fetiței a lansat noi acuzații la adresa clinicii, spunând că aceasta nu avea aparatura necesară.

Reprezentanţii clinicii stomatologice au confirmat că activitatea în acel sediu a fost suspendată imediat, iar tratamentele pacienţilor au fost relocate în celelalte clinici Crystal Dental Clinic, care sunt complet autorizate.

Reprezentanţii Crystal Dental Clinic au precizat că personalul medical a acţionat pentru salvarea pacientei şi nu au fost chemate persoane din exterior.

„Cauza medicală a incidentului este în curs de investigare de către instituţiile abilitate – medicină legală, organele de anchetă şi Colegiul Medicilor.În acest moment, nu există nicio concluzie oficială care să lege situaţia administrativă de cauza medicală a decesului. Pe durata intervenţiei de urgenţă, întreg personalul medical a acţionat cu un singur obiectiv: salvarea pacientei. Nu au fost chemate persoane din exterior. Singurul nostru interes este aflarea adevărului. Crystal Dental Clinic SRL cooperează integral cu toate autorităţile şi pune la dispoziţie toate documentele solicitate”, a precizat comunicatul.

Conducerea clinicii stomatologice a anunţat că a început o anchetă internă.

„Am iniţiat o analiză internă completă pentru a stabili: cum s-a ajuns ca activitatea să înceapă înainte de finalizarea autorizării, unde au existat vulnerabilităţi administrative, ce măsuri trebuie implementate pentru a preveni repetarea unei astfel de situaţii.Această analiză vizează exclusiv procedurile administrative şi nu personalul medical. (...) Regretăm profund pierderea suferită. Este o tragedie care ne afectează pe toţi, iar gândurile noastre sunt alături de familie. Vom continua să oferim autorităţilor tot sprijinul necesar pentru stabilirea adevărului”, au precizat reprezentanţii clinicii stomatologice.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...