Cum vor veni elevii în școli după 5 mai. Sorin Cîmpeanu: Pierderile sunt foarte mari, orice măsuri de recuperare sunt binevenite

Data actualizării: Data publicării:
Elevi cu măști si ghiozdane in spate pe holul unei scoli
Elevi la școală. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Elevii vor reveni la școală din 5 mai, cu excepția celor din clasele terminale, care se vor întoarce la ore din 10 mai, a declarat, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

"Elevii vor reveni la școală în data de 5 mai. Este vorba despre toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai.

Elevii de clasa a VIII-a revin la școală în data de 10 mai și au cursuri până pe 11 iunie. Deci mai au doar o lună de cursuri. Această lună este foarte importantă pentru pregătirea lor, nu se justifică condiția de înjumătățire a efectivelor de elevi în clasele terminale, în condițiile în care cei de clasa a patra, de exemplu, pot veni cu efectivele complete.

Am cerut eliminare acestei condiții.

În 22 iunie vor începe examenele pentru Evaluarea Națională. Cei de clasa a XII-a vor începe pe data de 28 iunie examenul de Bacalaureat. Ceilalți elevi revin după scenariile anunțate.", a mai spun Sorin Cîmpeanu. 

Ministrul a spus că pentru școlile speciale este esențial să se permită prezența fizică. Cîmpeanu a explicat că este vorba despre 27.750 de elevi, mare parte dintre ei sunt cu tulburări, inclusiv din spectrul autist, care au nevoie de prezență fizică, au nevoie de cabinete de stimulare poli-senzorială, psihomotorie, de locomoție, de kinetoterapie, care nici un caz nu pot fi asigurate în online.

Sorin Cîmpeanu a subliniat că pierderile provocate de criza sanitară sunt "foarte mari și neuniforme și pot fi recuperate cu greu", astfel că "orice măsură care vizează recuperarea acestor pierderi este binevenită".

"Programul de ore remediale, care s-a putut derula inclusiv în vacanță, care presupune implicarea a 250.000 elevi e necesar, dar nu suficient, de aceea e necesară prezența fizică. Am propus extinderea acestui program pentru anul școlar 2021 – 2022. Cei din clasele terminale nu vor mai putea beneficia de acest program", a adăugat ministrul Educației.

El a subliniat că riscurile nu pot fi eliminate total, dar că prin respectarea regulilor -mască sanitară, distanțare, testare, aerisire -, se pot ține sub control, astfel încât "să nu avem o generație întreagă de copii fără șansa de recuperare a acestor pierderi".

În legătură cu testarea în școli cu teste noninvazive, ministrul a spus că în comitetul de joi a propus această inițiativă Ministerului Sănătății. Ca argument, el a spus că este o măsură care s-a luat și în școlile din Italia, Germania, Franța.

"Aceste teste sunt utilizate în școli, trebuie validate ulterior prin teste PCR, dar sunt importante.

E vorba de testarea elevilor cu simptome specifice și a elevilor contacți ai unor persoane confirmate.

Guvernul va analiza și va decide", a spus ministrul.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
Pensii crescute cu 330 lei, medicamente ieftine pentru pensionari. Măsuri obligatorii pentru premierul Veștea
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani