Exclusiv Daniel David, după criticile lui Nicușor Dan privind educația din România: „Avem prea multe umbre pentru un sistem public”

Data publicării:
ID291700_INQUAM_Photos_Gyozo_Baghiu
Daniel David. Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Ministrul Educației, Daniel David, a vorbit la Digi24 despre problemele majore ale sistemului de învățământ, după ce președintele Nicușor Dan a declarat că acesta este „slab, spre foarte slab”. Contextul este susținut și de datele recente, care arată că procentul de analfabetism funcțional rămâne îngrijorător de mare, aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani, conform testelor PISA, iar rata abandonului școlar dublează dimensiunea problemei, mai ales în mediul rural.

Sistemul de învățământ este slab, spre foarte slab. O să ne provoace mari probleme în viitor”, afirmase anterior Nicușor Dan.

Daniel David a spus că observația este corectă și corespunde cu diagnozele realizate de minister.

„Poziția este corectă, corespunde și cu raportul QX pe care l-am prezentat în primăvară. Avem zone de excelență, de performanțe, lumini, cum le-am spus eu, dar avem prea multe umbre pentru un sistem public”, a declarat ministrul.

El a explicat că, dincolo de cifrele privind analfabetismul funcțional, situația devine și mai gravă atunci când este adăugat și abandonul școlar. Ministrul consideră că recunoașterea problemelor este un gest necesar, nu o critică.

„Dacă îți pasă de un sistem și-ți pasă de o țară, trebuie să formulezi problemele și să vii cu soluții. Deci mi se pare un demers corect”, a afirmat el, referindu-se la poziția președintelui.

Daniel David a explicat că un sistem care produce un nivel atât de ridicat de analfabetism funcțional nu poate fi considerat bun.

„Ca sistem, dincolo de zonele de excelență și de zonele de performanță în general, un sistem care produce analfabetism funcțional spre 50%, dacă luăm și copiii care abandonează școala, este un sistem care nu funcționează bine. Este un sistem slab, care trebuie reformat, fiindcă pune la risc întreaga societate și, repet, trebuie să folosim resursele pe care le avem, fiindcă în acest sistem avem și performanță și excelență, iar acele bune practici, profesorii care sunt dedicați, practicile lor valoroase trebuie să fie generalizate în sistem”, a subliniat ministrul.

Acesta a vorbit și despre responsabilitatea profesorilor atunci când elevii rămân în zona analfabetismului funcțional, în ciuda prezenței constante la ore.

„Dacă ai un copil 4 ani în clasă și după 4 ani nu reușești să-l aduci în zona în care trece de analfabetismul funcțional, este o responsabilitate și a profesorului. Eu nu vorbesc de copiii care nu sunt în școală, nu vorbesc de copiii care nu prea vin la școală. Nu vorbesc de performanță și de olimpiadă. Am vorbit de copiii care sunt 4 ani la școală și nu reușesc să treacă zona de analfabetism funcțional. Acolo am spus și cred că orice profesor, în acest context, așa cum l-am descris, este de acord cu mine. Profesorul are o responsabilitate foarte mare”, a declarat Daniel David.

Ministrul a precizat că soluțiile există și au fost deja prezentate public.

„Soluțiile sunt cele pe care le-am prezentat în raportul QX. Lucrurile au început în zona învățământului liceal”, a spus el.

În ceea ce privește ritmul reformelor, Daniel David avertizează că schimbările nu vor produce rezultate peste noapte.

„Multe reforme mari au fost implementate, unele sunt în curs de implementare, iar altele au fost problematizate, urmând să fie implementate în viitor. Eu sunt optimist, doar că nu trebuie să ne așteptăm la câștiguri de pe un an pe altul. Câștigurile se vor vedea într-un ciclu de studiu. Mă aștept să le văd peste patru-cinci ani”, a spus ministrul.

Citește și: Daniel David: „N-ai cum să mergi la școală fără apă potabilă”. Cât timp vor mai face copiii din localitățile afectate cursuri online

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu panourile fotovoltaice după 20-25 de ani. Mai produc energie sau trebuie înlocuite
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Casa de Pensii sectorială anunță dacă recalculează și crește pensiile. „Combate” o decizie a Înaltei Curți
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...