Europarlamentari pentru o zi. 24 de liceeni au simulat o ședință a legislativului european

Data publicării:
elevi europarlamentari

Şedinţa, organizată de elevii Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea, a fost deschisă cu imnul Uniunii Europene. Apoi copiii şi-au intrat în roluri.

Horia Onița, elev în clasa a XI-a, a jucat rolul preşedintelui Parlamentului European.

A trebuit să lecturez regulamentul de procedură care este la fel ca orice act normativ, destul de insinuos”, a spus el.

Cei 24 de elevi au dezbătut propunerea inițiată de Comisia Europeană legată de combaterea șomajului în rândul tinerilor.

Elevii sunt foarte receptivi, foarte dornici, foarte ambițioși și convinși că vor câștiga”, spune Cătălina Georgescu, profesorul coordonator.

Adolescenţii au făcut un proiect pe care îl vor trimite biroului de informare al Parlamentului European din România. Ei vor participa la un concurs organizat de Bruxelles pentru elevi din toate cele 28 de state membre. Cei care vor câştiga vor merge o zi la Strasbourg pentru a afla cum funcționează Legislativul European.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...