Fizica prietenoasă. Un sfert dintre profesori predau materia prin metoda investigației

Data publicării:
fizicapredata

Mai mulți copii de clasa a VII-a de la Şcoala 156 din Bucureşti au avut de construit un compactor ecologic. Profesoara a început ora nu cu formulele scrise pe tablă, ci cu un experiment simplu şi cu întrebări. Astfel, copiii au fost încurajaţi să găsească singuri explicaţiile. Așa vor întelege mai bine şi formulele.

La prima oră a fost un pic mai dificil, mai şocant pentru ei, pentru că erau mai mult timp lăsaţi să gândească, să ofere ei părerile și răspunsurile”, a povestit Daniela Blanariu, profesoară de fizică la Şcoala nr. 156.

Efectul experimentului s-a văzut repede. Elevii au început să facă rapid conexiuni între ce învaţă la şcoală şi viaţa de zi cu zi.

„Poţi să te exprimi liber şi este mult mai bine, pentru că înţelegi mai mult şi te ajută să te dezvolţi în gândire”, a spus o elevă.

„Înainte era altfel. Acum înveţi chestii mult mai interesante şi mai nou, facem şi proiecte”, a spus un elev.

Sunt opinii în spatele cărora se află un sfert dintre profesorii de fizică din România care predau acum prin așa-numita metodă a investigației, în 57 de școli din zece judete. Este un proiect început acum patru ani.

Asta a făcut ca mult mai mulţi elevi să înţeleagă. Dacă procentul era poate 15-20% dintre elevi care puteau urmări şi înţelege, acum trei sferturi dintr-o clasă înţeleg, dar nu numai că înţeleg. A crescut entuziasmul, motivaţia de a studia fizica, li se pare relevant ce fac”, afirmă Cristian Hatu, reprezentant al Societăţii Române de Fizică.

Reprezentanţii Ministerul Educaţiei recunosc eficienţa acestui model de predare şi spun că vor reface programele şcolare pentru a-l prelua. În timp.

Probabil că, nu pot să dau un termen, dar în cinci ani, posibil, practic toţi profesorii de fizică să parcurgă un prim stagiu de formare în deprinderea cu acest nou mod de a preda”, a declarat Sorin Trocaru, inspector de fizică în Ministerul Educației.

Proiectul a costat 70.000 de dolari, bani asiguraţi de iniţiatori şi sponsori. Încă 4.000 de profesori urmează să fie instruiţi, în perioada următoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...