Ministrul Educației: „În zona învăţământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu”

Data publicării:
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării
Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării / Foto: Inquam Photos/Gyozo Baghiu

România se află în Epoca de piatră, „nici măcar” în Evul Mediu, în zona de învăţământ liceal, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Daniel David, la lansarea raportului OCDE „Educaţie şi competenţe în România - evaluarea OCDE a politicilor naţionale în domeniul Educaţiei”. El a ridicat din nou problema manualelor și a notelor acordate elevilor.

„În zona învăţământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu. Adevărul este că acolo lucrurile trebuie schimbate şi trebuie schimbate repede. Avem nevoie de noi discipline, avem nevoie de noi conţinuturi, avem nevoie de noi metode de predare, avem nevoie de noi manuale”, a transmis ministrul Daniel David, potrivit News.ro.

El a afirmat că în procesul educaţional ar trebui să se transfere competenţe.

„Unii insistăm foarte mult pe cunoştinţe declarative, uitând celelalte două componente, alţii mergem pe skills uitând componenta teoretică din spate şi de ce e important să ştii acele abilităţi şi atunci ne mirăm că nu reuşim să fim performanţi în testările internaţionale TIMSS sau PISA, care testează nu bucăţi din competenţe, testează competenţe fie legate de conţinut ca timp sau fie aplicarea lor la viaţa de zi cu zi ca PISA, de exemplu”, a explicat David.

„Sunt curios cum vedeţi problema manualelor”

Potrivit acestuia, OCDE insistă pe ideea de curriculum bazat pe competenţe.

„Uitându-mă pe raportul OCDE am văzut că se insistă pe metodele de predare, pe metodele de predare moderne. Sunt curios cum vedeţi problema manualelor, mai ales alternanţa între varianta mai clasică completată cu variantă online, cu manuale care să aibă sarcini pe care să le poţi accesa online, cu sarcini şi probe de tip gaming. Cred că manualele reprezintă o verigă foarte importantă într-un proces educaţional eficient”, a subliniat ministrul Educaţiei şi Cercetării.

El a adăugat că raportul OCDE susţine că este în regulă că se realizează evaluări standardizate în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, şi a VIII-a, însă cele din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a ar trebui să nu mai fie atât de „complicate”, ci ar trebui să fie ghidate mai mult pentru feedback-ul pentru copii pentru a avea o educaţie personalizată.

„În ceea ce priveşte evaluarea în clasa a VIII-a, OCDE-ul spune lucrurile foarte clar. Şi alte rapoarte au spus înainte. Şi eu am spus în raportul pe care l-am prezentat văzând feedback-uri din diverse analize. În momentul acesta, evaluarea noastră din clasa a VIII-a nu serveşte scopul educaţional într-un sistem în care învăţământul este obligatoriu până în clasa a XII-a, în sensul că este prea restrictivă, se focalizează pe două discipline - Matematică şi Limba română, când noi în gimnaziu încercăm să evaluăm mai multe componente. Şi, de asemenea, că este punctuală şi grevează traiectoria de viaţă şi traiectoria educaţională a unui copil şi OCDE-ul încearcă să facă unele sugestii, spunând că poate ar fi bine să luăm în calcul şi notele din clasele a VII-a şi a VIII-a, să nu fie doar această evaluare punctuală”, a indicat ministrul.

Problema notelor

Daniel David a reiterat că în sistemul educaţional nu există standarde „riguroase” în ceea ce priveşte acordarea notelor.

„Nu avem încă nişte standarde foarte riguroase pentru modul în care dăm note. Astfel încât o notă de opt în Cluj-Napoca poate să fie diferită de o notă de 8 în Satu Mare sau într-un oraş mai mic şi atunci este foarte important întâi să ne asigurăm că standardele de notare grevează mintea profesorilor oriunde s-ar afla în şcolile din România şi, când vom şti că acest lucru se întâmplă, şi nu-i cazul acum, da, atunci, trebuie să ne extindem spre acest portofoliu”, a susţinut ministrul Educaţiei şi Cercetării.

El a menţionat că OCDE a considerat modul de susţinere a Bacalaureatului „relativ acceptabil”.

„Am văzut că Bacalaureatul propus în lege l-aţi considerat relativ acceptabil în ideea că este legat de specializări de profiluri şi de specializări aşa cum le vedem noi la nivelul liceului, ceea ce cred că reflectă bine şi înţelegerea multora din sistem. Şi eu cred că Bacalaureatul aşa cum este gândit acum în lege este în regulă, fiindcă dacă tu vrei să faci aceste profiluri specializări la nivel de liceu este clar că şi la nivel de Bacalaureat trebuie să se vadă aceste specializări şi aceste diferenţe”, a mai explicat David.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”