Aglomeraţie la benzinării până în ultimul moment: Acciza pe carburanţi a intrat în vigoare

Data publicării:
benzina1

1 aprilie este oficial ziua scumpirilor: mult contestata taxă suplimentară pe carburanţi a intrat în vigoare la ora 0, aşa că de marţi, toate sortimentele de benzină şi motorină depăşesc 6 lei pe litru. Aşadar, dacă luăm în calcul că o familie obişnuită consumă aproximativ 50 de litri de benzină sau motorină în fiecare lună, asta înseamnă 20 de lei în plus. Mulţi şoferi au ales să facă plinul înainte de miezul nopţii, aşa că în benzinării a fost aglomeraţie mare.

Cei care au făcut plinul după miezul nopţii au dat mai mult cu 40 de bani pentru fiecare litru de carburant. „Cel mai rău este că e nejustificat. E nejustificat! Prețul la producător, la poarta rafinăriei, este de 20 de ori, de 30 de ori mai mic”, se plânge un şofer de taxi.

Preţul este oricum „foarte mare, în raport cu veniturile noastre e extrem de scump, dar nu ţine nimeni cont de asta”, arată şi un proprietar de autoturism din Sibiu. „Asta e, alimentăm cât avem, câţi bani avem”, spune altul.

La Târgu Jiu, şoferii au alimentat încă din timpul zilei, aşa că, cu câteva ore înainte de miezul nopţii, staţiile peco erau goale. Şi la Bacău au fost puţini şoferii care au mai trecut pe la benzinărie înainte de miezul nopţii.

Dacă omul de rând va trebui să suporte supraacciza din propriul buzunar, transportatorii de marfă şi cei de călători vor primi ajutor din partea Guvernului. 4 din cei 7 eurocenţi vor fi returnaţi trimestrial de la stat, pe baza facturii. În total, este vorba despre 80 de milioane de euro, în timp ce încasările pe un an din suprataxă ar fi de 490 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a salvat Delia Velculescu Ciprul și Grecia în cele mai grele crize economice. „Doamna de Fier” a...
Digi FM
„Pe Nicușor Dan l-au încălecat serviciile!”. Adevărul despre pactul cu PSD și anularea alegerilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în...
Newsweek
Mugur Isărescu anunță că pensiile nu vor crește. Pensionarii pierd între 130 lei și 600 lei la pensie
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...