Bani de șase ori mai mulți pentru căminele culturale în 2014. Oamenii ar vrea să fie folosiți în alte scopuri

Data publicării:
primarie

Unul dintre centrele culturale va fi amenajat în comuna Zătreni, din judeţul Vâlcea. Asta deşi aici există deja un aşa-zis biblionet, echipat cu cinci calculatoare conectate pe care le folosesc copiii din când în când. Primarul vrea însă să-l extindă în locul vechii şcoli.

Sper ca prin acest proiect să îl aduc la cel puțin zece calculatoare. În această clădire va funcționa și un club al pensionarilor, acolo unde se vor întâlni, vor socializa, vor juca o tablă, un sah, rummy”, a spus Constantin Liţoiu, primarul comunei Zătreni.

Investiția pentru noul centru cultural ajunge la 200.000 de euro, iar jumătate din sumă vine de la Guvern. Localnicii spun că banii ar fi fost mai bine folosiți în alte scopuri.

„Drumurile pe la mine sunt numai pietroaie, nu asfaltează nimic”, a spus un localnic.

„Să facă locuri de muncă, o croitorie, un complex, o cofetărie, ar mai lucra tineretul ăsta”, a adăugat o localnică.

Un alt centru cultural va fi amenajat în Chiuzbaia, din județul Maramureș, cu o investiție de peste 300.000 de euro. Asta deși neajunsurile în localitate sunt destule.

Canalizare în primul rând, cu apa nu stăm rău, sunt rezerve de apă destule. Și pe infrastructura de drumuri avem probleme”, a declarat Dorin Paşca, primarul din Baia Sprie.

Patru din cinci biblioteci moderne vor fi construite în satele şi comunele conduse de susţinătorii USL. În topul judeţelor cu cele mai multe centre culturale care vor fi renovate în acest an electoral conduce Suceava, urmat îndeaproape de judeţele Alba, Botoşani, Mehedinţi, Tulcea şi Teleorman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...