Bătălia pe autostrada Lugoj - Deva. Primarii vor șantierele în localitățile lor

Data publicării:
autostrada arad nadlac resize -Mediafax Foto-Marian Buga

Autorităţile locale din Traian Vuia, Dumbrava şi Făget susţin că, în urma înfiinţării unui şantier, beneficiul este uriaş.

Primăria concesionază o suprafaţă mare de teren pentru care primeşte în jur de 7.000 de lei pe lună. Constructorii le fac drumurile şi caută mână de lucru printre localnici.

Au drept exemplu comuna Belinţ, care a găzduit anul trecut şantierul şi care şi-a majorat bugetul local cu aproape 30%, numai din sumele încasate pe terenul închiriat drumarilor. În plus, mai multe străzi din localitate au fost asfaltate fără ca primăria să plătească vreun leu.

Administraţiile care speră să ajungă şi ele gazdele şantierului, şi-au făcut deja calculele. Unii edili spun că vor reduce chiar valoarea taxelor și impozitelor pe care constrcutorii le au de plătit pentru a-i atrage.

Belinţ este comuna din Timiş care parcă a înflorit după ce a permis constructorilor să îşi amplaseze şantierul general în localitate.

Au amenajat drumurile pe care au circulat. Au ajutat mulţi tineri care nu aveau loc de muncă, impozitele şi taxele angajaţilor au intrat în bugetul comunei, plus că lunar se plăteşte o taxă la bugetul primăriei, undeva la 4.800 de lei pe lună”, a explicat Ionel Tarziu, viceprimarul localității Belinţ.

Banii adunaţi din concesionarea terenului nu au fost mulţi, spun autoritățile din Belinţ, dar constructorii au sprijinit financiar mai multe proiecte sociale. Tentaţi de aceste beneficii, acum şi alţi primari s-au oferit să găzduiască, în localtăţile pe care le conduc, şantierele pentru loturile 2,3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj -Deva. Iar ca să-i atragă pe constructori edilii vin cu oferte.

Avem mai multe variante, chiar trei variante unde să asigurăm o suprafaţă necesară pentru un şantier întreg”, a susținut Ioan Ihasz, primarul localității Dumbrava.

Ar trebui să ne aleagă pe noi pentru că suntem dispuşi să le dăm teren. Noi suntem dispuşi să dăm oricând teren. Le facem şi reduceri la impozite şi taxe”, a spus și primarul din Traian Vuia, Iosif Barboni.

Localnicii sunt convinşi că lucrurile se vor schimba radical odată cu venirea constructorilor.

Şantierele de pe autostrada Lugoj-Deva ar urma să se deschidă în câteva luni. Pe primul tronson al autostrăzii lucrează în jur de 1.400 de oameni veniţi din toate colţurile ţării. Niciunul nu încasează lunar mai puţin de 1.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...