Fata de 16 ani plecată la Piatra Neamț la un concurs a murit din cauza unui drog care se vinde cu 7 lei doza. Mărturia tatălui

Data actualizării: Data publicării:
tata
Tatăl spune că fiica lui a fost așteptată la gara din Piatra Neamț de un băiat de 19 ani pe care îl cunoscuse pe internet FOTO: captură video Digi24

Tragedie pentru o familie din Capitală. Părinții unei adolescente de 16 ani care și-au lăsat fata să plece la Piatra Neamț, la un concurs organizat într-un liceu au aflat că fiica lor a murit din cauza drogurilor. S-a întâmplat după ce minora s-a întâlnit cu un băiat de 19 ani, despre care procurorii spun că era traficant de droguri.

Fata de 16 ani plecase din București, alături de o prietenă, la un concurs organizat într-un liceu din Piatra Neamț. Fata a ajuns în gară după lăsarea întunericului. Tatăl povestește că, din ce a reușit să afle de la prietena fiicei lui, acestea s-au separat la gară, unde a așteptat-o un băiat de 19 ani, pe care îl cunoscuse pe internet.

„Ea a ajuns la 10 jumătate. A zis că prietena ei doarme și a zis că își face un duș și că urmează să se culce. A fost preluată de la gară de acest baiat în jurul orei 21:00 și a plecat cu mașina băiatului. Se aflau și părinții băiatului în locuință la momentul respectiv. Din câte am înțeles, mama băiatului ar fi chemat ambulanța”, a spus tatăl fetei.

După ce au ajuns acasă, băiatul i-ar fi propus fetei să consume un drog sintetic, numit Cristal, iar aceasta a acceptat. Nu a durat mult și i s-a făcut rău. Mama băiatului a sunat la ambulanță în momentul în care a văzut că fata sângerează puternic.

Radu Țincu, medic toxicolog: „Sunt substanțe de sinteză, au toxicitate ridicată, acționează ca amfetamina, produce o stimulare a sistemului nervos și vascular, pot să apară convulsii, tulburari psihice, tahicardie sau alte tulburari, hipertensiune. La o persoană vulnerabilă, cu patologie cardiacă, o astfel de substanță poate produce chiar și stop cardiac.”

După moartea fetei, polițiștii au făcut percheziții și au descoperit că băiatul care a așteptat-o în gară este de fapt un dealer de droguri, care făcea parte dintr-o rețea din Neamț. La descinderi au fost găsite sute de grame de droguri de mare risc, printre care și Cristal. Medicii legiști au stabilit că fata a murit din cauza unei reacții adverse la drogul care este extrem de periculos.

Cătălin Țone, expert antidrog: „Concentrația substanței nu e cunoscută, consumatorul poate să consume într-o fază substanță cu 20-30% concentrație, iar ulterior traficantul să ofere o cantitate cu o concentrație mai mare, iar atunci poate să apară șoc în organism și supradozaj. Este un drog ieftin, care se vinde cu sume cuprinse între 7 și 15 lei doza.”

Specialiștii de la Agenția Antidrog spun că părinții ar trebui să fie foarte precauți pentru că pe piața neagră din România au intrat droguri noi, iar copii lor pot fi curioși să le încerce.

Ramona Dabija, director Agenția Națională Antidrog: „Noile substanțe psihoactive se situează pe locul 3, după inhalante și canabis în categoria drogurilor declarate la debut”.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri