MĂRTURII în cazul Gigină. Polițiști în misiune imposibilă

Data publicării:
accident politist motocicleta 1

Una dintre probele pe care procurorii s-ar putea baza pentru a extinde cercetările în cazul Bogdan Gigină este expertiza tehnică a motocicletei pe care poliţistul se afla în momentul tragediei. Sunt informaţii care arată că sistemul ABS al motocicletei nu funcţiona de ceva vreme, iar plăcuţele de frână erau uzate şi ar fi trebuit schimbate. Cu toate acestea el a fost trimis pe ploaie să-i deschidă drumul prin Capitală ministrului de interne.

Starea tehnică a motocicletelor şi maşinilor de poliţie este reclamată de mulţi agenţi din ţară.

Ciprian Grosu, vicepreşedinte SNPPC Vrancea: Întotdeauna am cumpărat cauciucuri. Din banii noştri... cablu de ambreiaj. În 2004, 2005, într-o misiune s-au stricat două motociclete în acelaşi timp. În oraş se uzează foarte repede cablurile de ambreiaj. Şi pentru că existau discuţii cine să plătească, Constanţa sau Vrancea, s-a găsit o soluţie de mijloc. Am cumpărat frâne de bicicletă şi din ele a făcut mecanicul de acolo cablu de ambreiaj. Colegilor le este frică să anunţe, pentru că s-a practicat dintotdeauna, poate acum mai puţin ca în trecut, un fel de presiune asupra lucrătorului. Care vorbeşte mai mult, care comentează primeşte sarcinile cele mai neplăcute la serviciu.

Teama că nimeni nu va plăti pentru moartea poliţistului i-a determinat şi pe agenţii din Dolj să vorbescă.

Elvis Măceșanu, președintele Sindicatului Polițistilor din Dolj: Poliţiştii sunt foarte supăraţi că nu a oprit la faţa locului să îi acorde primul ajutor. Astăzi vă spun că nu ne mai interesa dacă era în coloană, dacă nu era în coloană, ce s-a întâmplat. Pur şi simplu ar fi trebuit să fie om. Ministerul ne avansează doar post mortem. De mulţumiri avem podul plin, suntem sătui. Dacă tot vor să facă ceva pentru noi să facă cât suntem în viaţă.

Reporter Digi24: Poliţistul Gigină putea refuza misiunea?

Elvis Măceșanu: În Poliția Română nu se refuză misiuni. Se îndeplinesc și dacă ceva nu e în regulă, raportezi.

Reporter Digi24: Dar el nu mai poate raporta. Colegii lui ar putea raporta că au fost trimişi în misiune fără să se fi îndeplinit condiţiile legale?

Elvis Măceșanu: Nu va raporta nimeni, pentru că în Poliția Română domnește o frică.

Reporter Digi24: Credeti că cei vinovaţi în acest caz vor plăti?

Ioan Ciciu, vicepreședintele Sindicatului Polițistilor din Dolj: Nu, eu nu cred că va plăti cineva, nici măcar acel comandant care l-a trimis pe polițist acolo în stradă, văzând că afară condițiile meteo nu permit ieșirea în stradă cu motocicleta. Părerea mea. Pentru că acești comandanți de aia sunt puși acolo, sunt plătiți foarte bine, integrați de multă vreme în UE cu salariile, trebuia să gândească înaintea acelui polițist că putea să-i pună viața în pericol atunci când îl trimite cu acea motocicletă în condiții improprii pentru a-și desfășura misiunea în condiții de deplină siguranță.

Şi poliţiştii din Timiş sunt nemulţumiţi și denunță abuzurile din minister.

Doinel Malcoci, președinte Sindicatului Politiștilor din Timiș: Cel mai grav lucru, după părerea noastră, a multora dintre colegi, este că politicul se implică maxim în activitatea instituţiei noastre, ceea ce nu este normal. De aici pleacă toate problemele, toate nenorocirile, să spun aşa. Pentru că această implicare este în primă fază pe verticală, după care ea se răsfrânge şi pe orizontală. Avem ca şefi, în anumite situaţii, oameni care nu sunt profesionişti, oameni care vin cu altă optică, cu alte idei.

Ca dovadă că oamenii sunt nemulţumiţi de mult timp este şi un proces pe care foarte mulţi poliţişti din Bucureşti l-au intentat instituţiei.

Ştefan Alexandru, secretar general al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie: „În cadrul Poliţiei Capitalei, avem un proces pentru colegii de la Brigada Rutieră, iar pe tabelul anexă, acţiunea fiind depusă cu câteva luni în urmă, apare şi numele colegului nostru care a murit, Bogdan Gigină, inclusiv cel al colegului nostru Dulăul, care tot la datorie a decedat”.

Cu toţii îşi cer remuneraţia cuvenită pentru miile de ore muncite peste program, în weekend ori în zilele de sărbătoare.

Citiți și:

Polițist: Am cumpărat cauciucuri pentru motocicletele de serviciu din banii noștri

Gabriel Oprea, pus la zid de tot mai mulți polițiști

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...