Pacientul cu arsuri care nu a putut fi transferat în Belgia miercuri și joi a fost transportat vineri cu o aeronavă a MapN

Data actualizării: Data publicării:
aeronava spartan pe aeroport
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, pe aeroport. Foto: Captură TV

Pacientul cu arsuri care nu a putut fi transferat joi în Belgia a plecat vineri dimineaţa către Bruxelles cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

UPDATE 15:15 - Bărbatul ars de la Constanța a ajuns în Belgia. După primele analize s-a descoperit că ar fi infectat cu 3 bacterii.


O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Bruxelles - Otopeni, pentru transportul, în regim de urgenţă, a unui pacient care a suferit arsuri, a informat MapN.

Potrivit unui comunicat, echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD şi Ministerului Apărării Naţionale.

Misiunea a fost aprobată de ministrul Nicolae Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian vineri, în jurul orei 9:00.

Miercuri și joi, două încercări de transfer nereușite

Joi seara, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat că misiunea de transfer în Belgia cu o aeronavă SMURD planificată în cazul unui pacient cu arsuri nu a putut fi efectuată din cauza unei defecţiuni apărute la avion, bolnavul fiind transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Misiunea a fost planificată iniţial pentru miercuri, dar a fost anulată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi, ca atare, s-a încercat reluarea acesteia joi.

„Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08,00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la Bucureşti pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuţie de la Iaşi la Bruxelles, Belgia. Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iaşi, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timişoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timişoara, piloţii IGAv au constatat funcţionarea necorespunzătoare a instalaţiei de presurizare a cabinei avionului şi astfel misiunea de zbor a fost anulată”, a precizat DSU.

În aceste condiţii, s-a luat decizia transferului pacientului la Bucureşti, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, la Secţia de chirurgie plastică şi reparatorie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...