Patru câini uciși au fost găsiți într-o locuință din Sectorul 6. Polițiștii veniți la percheziție au reușit să salveze câțiva

Data actualizării: Data publicării:
catel care se uita la aparatul foto
Patru câini uciși au fost găsiți într-o locuință din Sectorul 6. Polițiștii veniți la percheziție au reușit să salveze câțiva. Foto: GettyImages

Poliţiştii din Bucureşti au făcut, vineri seară, percheziţii la o adresă din Sectorul 6, la o persoană care era acuzată că maltrata câini. În imobil au fost găsite patru cadavre de câine.

„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul pentru Protecţia Animalelor au efectuat o percheziţie domiciliară, la o locuinţă din Sectorul 6, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept”, anunţă, vineri seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că au fost informate şi alte instituţii care pot interveni în acest caz.

„Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6”, a mai precizat sursa citată.

Sursa judiciare au precizat că au existat mai multe sesizări din partea vecinilor cu privire la faptul că în locuinţă respectiva ar fi câini maltrataţi, potrivit News.ro.

„Au fost găsite 4 cadavre de câine care au fost ridicate şi trimise la expertizare. De asemenea, câinii găsiţi în viață au fost ridicati şi puşi sub plasament”, au precizat sursele judiciare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, criticată pentru aparițiile în costum de baie: „Femeile, când îmbătrânesc, încep să se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
Newsweek
Cât a ajuns pensia medie, pensia de invaliditate și pensia de urmaș? Casa de Pensii anunță: „Unele au scăzut!”
Digi FM
Luca Niculescu, dezvăluiri despre tinerețea sa rebelă și drama familiei: „La 20 de ani eram un puști cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”