Sari la conținut

REACȚII OFICIALE. Ce vor autoritățile să afle de la Omar Hayssam

Victor Ponta declară că membrii Guvernului, dar și responsabili din alte instituții știau de câteva luni despre iminenta extrădare a lui Omar Hayssam. Șeful Guvernului a precizat că acesta a fost adus cu un avion militar și că mai multe instituții ale statului au fost implicate în operațiune.

„Aș vrea să se afle cum a plecat din țară, s-ar putea să fie neplăcut pentru cei care vorbesc în somn, care au căzut din par dimineața. În afară de caporalul Blaga cine a mai fost de vină”, a spus Victor Ponta.

Vasile Blaga, ministru de Interne pe atunci, a declarat la Digi24 că recuperarea lui Hayssam va ajuta la aflarea adevărului.

„Dacă vor fi descoperiți și alți vinovati, toată lumea trebuie să răspundă. Nu contează ce funcție publică sau politică au”, a declarat Vasile Blaga, fost ministru de Interne.

Citiți și:
Omar Hayssam, predat poliției române. În ce dosare este implicat

Consilierul prezidențial Iulian Chifu: Un stat serios îşi aduce acasă toți infractorii condamnaţi. Mulţi nu vor mai dormi bine

Constantin Dudu Ionescu: „În comparație cu Bin Laden, domnul Hayssam este un mic găinar”

Victor Ponta, despre rolul Președinției în cazul Hayssam: „A dat comunicatul de presă”

Filmul răpirii jurnaliștilor români în Irak

Spre deosebire de Victor Ponta, actualul ministru de Interne a fost mai zgârcit în declarații.

„Omar Hayssam se află în arestul Poliției Române, nu vă pot da amănunte privind operațiunea, au opreat mai multe instituții ale statului. Este în arestul poliției, urmează procedurile privitor la sănătate, privitor la alte instituții ale statului din ce țară a fost adus”, a spus Radu Stroe. Ministrul a confirmat că sirianul se află la Poliția Capitalei.

George Maior: Urmărim acest obiectiv, e un individ condamnat pentru terorism în România

În urmă cu patru luni, directorul SRI, George Maior, afirma, într-un interviu acordat lui Luca Niculescu în emisiunea „Imparțial” că serviciile știu exact unde se află Omar Hayssam și că repatrierea lui este inevitabilă.

Luca Niculescu: Apropo de acel spațiu, trebuie să vă întreb dacă mai știți ceva de Omar Hayssam?

George Maior: Este vorba de Siria, acel acord de extrădare va continua indiferent de evoluțiile regimului de acolo. Este un acord între state, e dificil acum de comunicat având în vedere incidentele din Siria.

Luca Niculescu: Dar știți ceva de el, mai e în închisoare ?

George Maior: Da. Este încă în închisoare. Să vedem ce se întâmplă, e bine că s-a încheiat acel acord care va continua, urmărim acest obiectiv, e un individ condamnat pentru terorism în România, se știe acest lucru. E în interesul Serviciului și al țării de a-l aduce înapoi pentru a-și servi pedeapsa aici.

Luca Niculescu: N-aveți un orizont de spus având în vedere când va veni?

George Maior: E greu de spus acum având în vedere evenimentele din Siria.

Fostul șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, felicită și el serviciile de informații pentru succesul operațiunii, dar acuză complicitatea politicienilor cu sirianul.

„Cazul Hayssam e exemplar pentru felul în care o parte a clasei politice a intrat în complicitate cu acești pseudo-investitori pentru satisfacerea intereselor personale și nu pentru a da curs intereselor naționale”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

După fuga lui Omar Hayssam, șefii SRI, SIE, dar și procurorul general al României, Ilie Botoș, au demisionat la cererea lui Traian Băsescu.

Ce alte condamnări mai are Hayssam

În 2008, Omar Hayssam a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în lipsă, la 20 de ani de detenţie pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor români.

Pedeapsa dispusă în cazul lui Omar Hayssam a fost contopită cu cea de 20 de ani primită anterior pentru terorism, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la ÎCCJ.

Sirianul Omar Hayssam era urmărit general naţional şi internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti.

Acum 7 luni Omar Haysam a fost condamnat la 16 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat de infracţiuni economice. Sentinţa a fost pronunţată de magistraţii Curţii Supreme, care au respins recursul în acest dosar. Nu este singurul condamnat în acest caz. Alți doi coinculpați au fost condamnați la 14 și respectiv 16 ani închisoare.

Cazul datează din 2005, când DIICOT i-a trimis în judecată pe cei trei pentru înșelăciune.

În acest dosar, cunoscut și sub numele de „dosarul Volvo”, Hayssam este acuzat că a înşelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, pe care le-a trimis în Siria şi Egipt, la firmele controlate de el.

Într-un alt dosar, la 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce fraţii acestuia - Mukhles şi Mahmoud - şi omul de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi.

Omar Hayssam a fugit în Siria, unde a executat o pedeapsă cu patru ani închisoare pentru alte infracțiuni. În 2010, România a semnat un tratat de extrădare cu Siria, care în cele din urmă a fost ratificat de Parlament și promulgat de președinte, însă situația documentului a rămas neclară de partea siriană unde, între timp, au apărut revoltele împotriva regimului.

Etichete: siria , victor ponta , terorism , omar hayssam , rapirea jurnalistilor , condamnat la inchisoare

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale