România trebuie să trimită proiectele finanțate prin SAFE până pe 29 noiembrie. Radu Miruță: Banii vor dezmorți industria de apărare

Data publicării:
Armata română
Foto: Profimedia

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, susţine că sumele de bani care vor intra în România prin Programul SAFE vor „dezmorţi” industria de apărare, dar vor fi o componentă şi din planul de redresare economică. Radu Miruţă a afirmat, miercuri seară, la Euronews România, că, până pe 29 noiembrie, Guvernul României trebuie să transmită Comisiei Europene lista proiectelor care vor fi realizate prin Programul SAFE, el recunoscând că termenul este strâns.  

„Aceste lucruri sunt comunicate de Ministerul Apărării, adică ei au un plan de înzestrare anual al armatei. O parte o consumă prin acest SAFE. După ce Ministerul Apărării spune care sunt priorităţile, la Ministerul Economiei noi luăm aceste priorităţi şi încercăm să facem cât de mult se poate în România. Fie cu industria de apărare românească direct, fie în parteneriat cu transfer de tehnologie. Eu cred şi sunt sigur, de fapt, nu doar cred, că aceste sume de bani care vor dezmorţi industria de apărare sunt o componentă din planul de redresare şi reformare economică”, a declarat ministrul Economiei, Radu Miruţă, potrivit News.ro. 

Potrivit lui Radu Miruţă, vor fi multe firme care vor avea beneficii, acestea urmând să realizeze componente pentru industria apărării. 

„Asta înseamnă că firmele din plan local analizează dacă să-şi modifice activitatea, astfel încât să livreze pentru o fabrică de armament. E o industrie pe orizontală destul de răspândită. Dacă vreţi petrochimie, prelucrare metalică, sunt firme care nu fac armament, dar care fac componente ce pot fi folosite în industria de armament. Se răspândeşte o industrie pe orizontală şi este un cap tractor pentru o componentă care ajută la relansare. Vin foarte mulţi bani într-o perioadă scurtă de timp”, a explicat ministrul Economiei. 

Totodată, Radu Miruţă susţine că România are şi o provocare, pentru că firmele trebuie conduse de nişte manageri care ştiu că trebuie „să livreze la termen” şi care înţeleg că trebuie să uite de „obiceiurile corupte”. 

Întrebat despre lista proiectelor care vor fi prinse în programul SAFE, ministrul Economiei a precizat că sunt discuţii în acest moment, dar că este o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 

„Sunt discuţii, ştiu parte din listă. Este o decizie a Consiliului Suprem de Apărări al Ţării care este clasificată. Deci am primit o variantă a acestei liste. Am vorbit cu cei de la Ministerul Apărării să ne dea varianta finală. Înţeleg că s-a trimis astăzi la minister. O luăm linie cu linie. Preocuparea mea este să vedem pentru care din aceste componente putem atrage local, să dezmorţim ceea ce noi avem. De 30 de ani, în industria de armament din România nu s-au făcut investiţii. Acum armata vine şi spune că avem nevoie de cele mai performante dispozitive şi e legitim”, a afirmat ministrul Radu Miruţă. 

El a precizat că sunt zeci de firme care vor să lucreze cu România pe industria de apărare, dar acestea trebuie să îndeplinească unele condiţii. 

„Nu pot da nume de firme. Dar cele din lumea de armament sunt destul de cunoscute. Maşina de luptă a infanteriei este făcută de 2-3 entităţi în lumea asta. Puşca de asalt este făcută de alte 2-3. Rachete sol-aer de alte 2-3. Nu sunt foarte multe entităţi care produc cum se produc napolitanele. Trebuie să fie producător din ţările membre ale Uniunii Europene. Adică zona Asia sau Statele Unite nu se încadrează pentru acest mecanism”, a adăugat ministrul Economiei, Radu Miruţă. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță