Un bărbat din Tulcea a murit după ce ambulanța care îl transporta a făcut accident

Data publicării:
ambulanta
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Un bărbat aflat într-o ambulanţă privată a murit, iar o altă persoană a fost transportată la spitalul din Tulcea, în urma unui accident rutier petrecut marţi dimineaţa între localităţile Măcin şi Greci, din judeţul Tulcea.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, șoferul unei ambulanţe a Serviciului privat de ambulanţă Ialomiţa a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, iar în urma impactului, pasagerul din ambulanţă, în vârstă de 60 de ani, a murit.

"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. El deţine permis de conducere corespunzător. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", transmite IPJ.

Potrivit ISU Delta, în urma impactului o femeie a fost rănită și are nevoie de îngrijiri medicale.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, iar autoturismele au circulat pe un drum forestier alăturat.

IPJ a întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...