Farmec Cluj ar putea începe producţia de biocide. Ministrul Economiei: Împreună vom rezolva problema biocidelor în România

Data publicării:
coronavirus dezinfectant ID134238_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

O serie de producători români doresc să-şi modifice sau să achiziţioneze linii de producţie de măşti şi combinezoane sanitare, iar săptămâna viitoare ar putea începe producţia la cel puţin unul dintre aceştia, şi, de asemenea, cel mai mare producător de cosmetice, Farmec Cluj, va începe producţia de biocide, a declarat marţi ministrul Economiei, Virgil Popescu.

"În urma discuţiilor pe care le avem, începând de săptămâna trecută, am identificat producători care doresc să-şi modifice sau să achiziţioneze linii de asamblare pentru a produce măşti sanitare şi combinezoane sanitare şi eu sper ca, în decurs de o săptămână, să pornim producţia de măşti în România. Evident, pe toţi producătorii care vor să facă acest lucru, care au capacitatea să facă acest lucru şi au şi ţesătura specială pentru a putea produce aceste măşti, îi putem ajuta pentru a porni această producţie de materiale esenţiale în România", a delarat Popescu.

Acesta a adăugat că, în paralel, se acordă atenţie şi producţiei de biocide în România, pentru că, după închiderea Hexi Pharma, acestea se importă.

"Cel mai mare producător de cosmetice a solicitat Ministerului Sănătăţii aprobare şi o va obţine azi sau mâine pentru deschiderea unei linii de producţie de biocide la Cluj. Este vorba de producătorul de la Cluj (Farmec Cluj - n. r.) şi cred că împreună cu aceştia vom rezolva şi problema biocidelor în România", a subliniat ministrul.

Virgil Popescu şi-a exprimat speranţa ca săptămâna viitoare să înceapă producţia de măşti sanitare la cel puţin la un producător, precum şi cea de biocide.

"Din discuţiile pe care le avem este vorba despre câteva milioane de măşti lunar la un producător. Mai am azi întâlniri cu mai mulţi producători. Aştept să finalizez aceste întâlniri, vom centraliza, vom vedea care poate să facă, pentru că este e o solidaritate foarte mare în rândul mediului de afaceri. Evident, pe măsură ce finalizăm şi concretizăm, unul câte unul proiectele pe care le începem le vom da public", a precizat ministrul.

El a subliniat că, de asemenea, se acordă atenţie şi producţiei de combinezoane pentru medici şi personalul sanitar, iar marţi are o întâlnire pe acest subiect, scrie Agerpres. Totodată, în paralel, Unifarm va merge în continuare pe importul de măşti şi combinezoane, pentru a nu avea goluri în aprovizionare.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...