Fost depozit de deșeuri din Ploiești, în pericol de a fi avariat din cauza unui dig afectat de ploi

Data actualizării: Data publicării:
ploaie torentiala pe asfalt
Ploaie torentială Foto: Guliver/GettyImages

Digul de gabioane de pe râul Teleajen a fost afectat din cauza ploilor abundente, astfel că terasamentul fostului depozit de deşeuri al Ploieştiului este în pericol, a informat, sâmbătă seară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, digul de gabioane a fost afectat pe o lungime de peste 30 de metri liniari, punând în pericol terasamentul fostului depozit de deşeuri municipale aflat la ieşire din Ploieşti, cu acces rutier din DN 1A.

În acest context, la nivelul judeţului a fost activată grupa operativă şi au fost dispuse măsuri de mobilizare imediată a forţelor şi mijloacelor de intervenţie.

La faţa locului vor fi mobilizaţi peste 40 de pompieri militari care vor acţiona pentru realizarea unui dig de protecţie, cu ajutorul unor saci de nisip.

Situaţia a fost analizată şi în cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă convocat de primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, într-o şedinţă extraordinară

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja