Exclusiv Moșteanu, despre lipsa de transparență privind ajutorul pentru Ucraina: Orice camion de la paradă e prezentat ca pregătire de război

Data actualizării: Data publicării:
photo-collage.png - 2025-08-15T132750.648
Ionuț Moșteanu, fostul ministrul Apărării. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Aflat în studioul Digi24, în urma ședinței CSAT, Ministrul Apărării a fost solicitat să vorbească despre ajutorul pe care România îl acordă Ucrainei. Întrebarea lui Claudiu Pândaru „cum ajută România Ucraina” s-a transformat repede în „de ce nu facem publice modalitățile în care România ajută Ucraina?”. „Până acum nu s-au făcut publice valorile, n-o să le fac eu publice acum”, a spus ministrul Moșteanu.

„Transparența ar fi cea mai normală situație, dacă ar exista suficient de mult spațiu de dezbatere pentru a explica exact cum sunt calculate acele valori. Problema e că așa am zis «haideți să lăsăm pe toată lumea să facă ce vrea» și uitați-vă unde am ajuns, că a ajuns să-și bage rusul coada în alegerile noastre și ne-a trecut glonțul pe la ureche. Tot ce înseamnă război și tot ce înseamnă ajutorul pentru Ucraina a fost instrumentat politic. Mult de tot. Cifrele trebuie explicate suficient de bine. Eu aș putea să o fac acum la emisiune și până mâine dimineață o să fie 5 milioane de view-uri pe Tiktok la niște video-uri care o să picure în urechile a milioane de români niște neadevăruri sau niște manipulări”, a declarat ministrul Moșteanu.

„Nu guvernați și nu sunteți politician doar pentru conturile alea de Tiktok. Sunt în această țară și oameni cu capul pe umeri care pot să judece corect aceste cifre și chiar și cei care nu le pot judeca corect sunt tot cetățenii acestei țări și este dreptul lor să cunoască cifra, a replicat Claudiu Pândaru.

„Da, și este și este și dreptul nostru să-i apărăm pe toți de războiul hibrid pe care Rusia îl poartă în România. Pentru că este o realitate. Dar uitați, dacă vreți, deschidem TikTok acuma și o să vedeți că orice camion care se duce la paradă este instrumentat și prezentat ca pregătire de război”.

„V-aș sfătui să deschideți TikTok-ul mai rar. Pare că vă influețează deciziile atât de mult și în realitatea propaganda rusă, așa cum o numiți își atinge ținta. Este obligația autorității să fie transparentă”, a replicat jurnalistul Digi24.

„Decizia asta va fi luată, dacă va fi luată, în CSAT. O să discut cu președintele. Cred că în momentul de față nu avem toată forța instituțiilor ca să apere poporul ăsta de dezinformare și de atac hibrid care este constant din partea Rusiei. Este o realitate pe care o vedem. Tocmai am citit un articol astăzi că peste weekend s-au înregistrat câteva milioane de de view-uri, fake news-uri generate cu AI care ajung la oameni. Deci, până la urmă nu putem, nu trebuie să permitem asta. E o bătălie. Nu ține de mine să dăm aceste informații. Tocmai a explicat motivele. Dacă am avea suficientă forță instituțională și am vedea, de exemplu, dacă CNA-ul ar putea să închidă televiziunile care, în mod repetat fac fake news, își iau amenzi și nu le plătesc.”

„Ce legătură are publicarea cifrei legate de ajutorul pe care România îl oferă Ucrainei, militar, în bani, cu ce spuneți dvs?”, a mai întrebat Pândaru.

„Are legătură cu controlul dezinformării din spațiul public, pentru că orice vorbim despre Ucraina este folosit și instrumentat de ruși prin intermediul unor trâmbițe, niște unor goarne care sunt și în presă și în politica românească. Mai clar de atât, ce să zic...”

„Nu doar că e neclar, domnule ministru, nu este corect ce spuneți. Transparența e transparență. Dincolo de asta nu mai e transparență. Sunt două posibilități. Puteți face și public cifrele, nu vă oprește nimeni”, a continuat jurnalistul.

„Nu, nu putem să ne batem cu același arme, cu dezinformarea rusă”, a insistat ministrul.

Moșteanu a admis că România antrenează ucraineni, în continuare, pe teritoriul României. „Nu există români în Ucraina care să antreneze acolo ucraineni”, a spus el. „Îi antrenăm aici și în alte țări NATO.”

„Singura informație publică este cea legată de antrenamentul piloților ucrainieni. Pregătim piloți pentru F16 aici, în România”, a precizat Moșteanu, spunând că aceasta este singura informație pe care o poate da.

Citește și

Concluziile ședinței CSAT: ⁠Statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui conflict armat de amploare

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea fabuloasă pe care o are Siegfried Mureșan. Cum a ajuns de la Bundestag și Bruxelles, la funcția de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, de nerecunoscut pe străzile din Los Angeles. Schimbare majoră de imagine la 50 de ani
Adevarul
Ce ascunde noua desemnare de premier. Analist: „Săptămâna viitoare avem testul suprem”
Newsweek
Mai poate plăti statul pensiile? România se împrumută la dobânzi uriașe. Deficitul la pensii: 10 miliarde €
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 semne de glicemie mare care pot apărea la unghii. Medicii spun când e cazul să te îngrijorezi
Digi Animal World
Un cal a terorizat traficul pe autostradă și a sfidat polițiștii. A fost nevoie de motociclete și cowboy...
Film Now
A moștenit șarmul părinților ei. Stella, fiica lui Antonio Banderas, apariție răvășitoare alături de tatăl...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...