ANI verifică averea lui Sorin Oprescu

Data publicării:
oprescu primarie profil fb 2

În cea mai recentă declaraţie de avere, Sorin Oprescu menţionează conturi de peste 156.000 de lei și 32.800 de dolari, plus două contracte de cesiune care-i aduc peste 600.000 de lei şi 20.500 de euro. Primarul capitalei a avut venituri de 78.750 lei, indemnizaţia sa netă anuală ca edil, la care se adaugă cele ale soţiei, profesor universitar, de 69.560 lei.

Acţionar la o firmă medicală, alături de fiul său, Sorin Oprescu este proprietarul unui teren în localitatea Ciolpani, pe care a construit o casă de 480 de metri pătraţi. Mai are un teren de 500 de metri pătraţi în Predeal şi un apartament de 172 metri pătraţi în Bucureşti.

Directorul Direcției financiare, directorul Centrului cultural de la palatele brâncovenești și adjunctul acestuia sunt și ei pe lista persoanelor ale căror averi vor fi verificate, spun sursele Digi24.

Directorul Direcției financiare are o avere impresionantă – bijuterii, 51 de tablouri, obiecte de fildeș și icoane care valorează aproximativ 100.000 de euro.

Pe de altă parte, unul dintre adjuncții de la palatele brâncovenești deține și două societăți comerciale care au mari cifre de afaceri, dar nu au avut niciodată profit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja