Avertismentul procurorului general: Și alte persoane o să plece din DNA și DIICOT

Data actualizării: Data publicării:
DNA agerpres_7928426
Sigla DNA. Foto: Agerpres

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a vorbit într-un interviu acordat Digi24 despre cum se prezintă lucrurile în prezent la Direcția Națională Anticorupție. El a transmis în acest sens un avertisment: de la DNA și DIICOT vor mai pleca procurori. În plus, a recunoscut că „mediul e mai neprietenos la DNA”, dar că se lucrează în continuare la marile dosare. Urmăriți interviul integral aici

augustin lazar declaratie revocare inquam george calin 20181024201616_IMG_3128-01-01
Augustin Lazăr a acordat un interviu exclusiv pentru Digi24, în care vorbește despre toate probleme din justiție de la această oră. Foto: Inquam Photos/George Călin

Cosmin Prelipceanu: Laura Codruța Kovesi pleacă de la DNA. Anca Jurma se retrage. Lumea se întreabă dacă mai funcționează DNA. Care e atmosfera?

Augustin Lazăr: E o problemă, sigur, nu putem nega faptul că activitatea DNA se desfășoară acum în niște condiții mai puțin prietenoase decât anterior, într-un context în care activitatea Ministerului Public în ansamblu este asaltată de multe probleme din exterior, sunt prezentate și vulnerabilități ale noastre, cum sunt  acele înregistrări, s-au înregistrat unii pe alții, urmează a se verifica în ce condiții și cum. Dar aceste vulnerabilități sunt exploatate public în niște show-uri, emisiuni, în care sunt prezentate ca fiind general valabile pentru Ministerul Public, ceea ce e un neadevăr fundamental. Aceste lucruri sunt prezentate ca argumente pentru punerea sub control a instituțiilor judiciare. Eu doresc să vă asigur că trece DNA acum printr-un proces pozitiv de reorganizare, unii procurori care s-au dovedit a fi mai vulnerabili au părăsit DNA, din diverse considerente, unii au obosit, survine o uzură, nu e ușor să stai în linia întâi 5-10 ani, unde ai de-a face cu niște cauze foarte sensibile și presa e cu ochii pe ele și ai o apărare mai agresivă, e foarte dificil să lucrezi în astfel de cazuri.

Cosmin Prelipceanu: Procurori vulnerabili în ce sens?

Augustin Lazăr: De exemplu, unii colegi care au ajuns la stare de oboseală și ar trebui să se retragă de acolo. Ce credeți că i-a determinat să înregistreze pe cutare sau cutare decât dorința de a se apăra oarecum în cazul în care ar surveni ceva, soluția lui, spre exemplu, n-ar fi împărtășită și să arate că el a făcut tot posibilul să instrumenteze acel dosar și să afle un adevăr pe care le l-a văzut acolo. Dar cineva care este magistrat al Ministerului Public ar trebui să aibă încredere în ceilalți care administrează dosarul. Trebuie să-i convingi și pe ceilalți că așa cum am administrat eu probațiunea e în regulă și că adevărul pe care l-am stabilit acolo e cel din cauză. Iată că unii colegi nu acceptă o astfel de situație.

Cosmin Prelipceanu: Au nevoie de o poliță de asigurare?

Augustin Lazăr: Iată în ce situație, pentru că noi vedem acum, lucrurile sunt constatate. Ei cred, dar eu nu cred că asemenea lucru e o poliță de asigurare, dar e un fel de reacţiona din partea cuiva care nu e în apele lui. Un magistrat trebuie să fie echilibrat, încrezător în ceea ce face, în colegi, în misiunea Ministerului Public de a apăra ordinea de drept și în situația de garant al respectării drepturilor fundamentale. Noi nu putem trece peste drepturile fundamentale, pentru a face un dosar cu încălcarea acestor drepturi.

În perioada următoare e posibil ca și alte persoane să părăsească DNA, dar nu doar DNA”

Cosmin Prelipceanu: Spuneți că unii procurori s-au retras. Mulți?

Augustin Lazăr: Unii procurori s-au retras. S-a anunțat public de fiecare dată când un procuror de la DNA a plecat, a simțit că e momentul să se retragă. Dacă vă amintiți, eu am propus să existe niște mandate pentru procurorii structurilor specializate. Nu doar pentru DNA, poate și pentru DIICOT. Exerciți un mandat 3-5 ani, mai exerciți unul și pe urmă îți mai reorientezi activitatea. Nu e recomandabil pentru cineva să lucreze doar într-un loc, care e foarte expus, care poate genera o stare de oboseală, de confuzie, care nu e favorabilă nici pentru el, nici pentru instituție. În perioada următoare o să vedeți, după ce, probabil ați remarcat, unii procurori au fost revocați din DNA pentru anumite conduite care par a nu fi în regulă, iar în perioada următoare e posibil ca și alte persoane să părăsească DNA, dar nu doar DNA.

Într-o manieră similară se produc lucrurile și la o altă structură specializată a Ministerului Public, la DIICOT. Adică, unele persoane care au obosit, din diverse considerente, revin la unitățile, asta nu înseamnă că îi dăm afară, revin la unitățile de Parchet de unde au plecat, în timp ce alții, care s-au dovedit a fi vulnerabili pot fi revocați și chiar se recomandă. Am discutat cu colegii noștri, cei care au vulnerabilități să facă demersurile necesare pentru a părăsi DNA. DNA și DIICOT nu au nevoie de sute de procurori, au nevoie de un număr mai redus, dar mai sigur, oameni care din când în când să fie schimbați, să mai vadă și alte activități, să nu rămână blocați, pentru nu se recomandă nici în alte profesii să te specializezi până știi totul despre nimic. După ce te-ai specializat într-o direcție, să ajungi să lucrezi și în alte probleme. În cariera mea, am lucrat de la infracțiuni de protecția muncii, până la infracțiuni contra vieții, infracțiuni de toate genurile și nu m-a deranjat.

Procurorul general: „Mediul e mai neprietenos” la DNA, dar se lucrează la marile dosare

Cosmin Prelipceanu: O reașezare la DNA, o reașezare la DIICOT. Pe vremea aceasta DNA funcționează, se fac dosare?

Augustin Lazăr: Mediul este ceva mai neprietenos, mai dificil, dar colegii care au marile dosare în lucru continuă să le lucreze într-o manieră independentă. Probabil că nu mai comunică atât de mult, au fost și critici la adresa DNA, anumite persoane care au fost chemate, fotografiate intrând și ieșind la DNA și s-a apreciat că telejustiția nu este bună, nu este bine pentru ideea de justiție să se facă prea multă agitație în timpul procesului penal. În final, unele persoane sunt audiate ca martor, altele inculpate și trimise în judecată dar noi ne-am propus să mai reducem până la soluționarea cauzei să reducem din prea marea vizibilitate care nu face bine instituției.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri