Ce crede premierul despre numirea șefilor procurorilor: „Ne aflăm într-un blocaj”

Data publicării:
28012013 20m 20ponta 20procedura 20procurori-46379

Victor Ponta, premierul României, invitatul lui Cosmin Prelipceanu, în emisiunea „Jurnalul de seară” de la Digi24, a explicat ce modificări și-ar dori să fie aduse în Constituție privind propunerea și numirea procurorului general și a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

După ce președintele Traian Băsescu a respins propunerile ministrului Justiției, Mona Pivniceru a spus, săptămâna trecută, că va declanşa o nouă procedură de selecţie a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cum vrea premierul să schimbe Constituția

Ideea mea a fost să punem clar în Constituție: nici nu mai propune ministrul Justiției, ministrul Justiției e acum doamna Pivniceru care nu e membru de partid, dar până la urmă e un om politic, ocupând o funcție politică, dar nici să nu mai numească președintele, care iar este un om politic, chiar dacă formal nu mai e membru al unui partid”, a precizat premierul.

El a făcut astfel referire la sistemul pe care îl cunoaște din Italia, respectiv al unui CSM care își organizează concursuri, pe sistemul său propriu, și cine câștigă este procuror general și-l numește tot CSM. „Și vă garantez că nici ministrul Justiției și nici președintele țării nu au, până la urmă, nicio legătură directă și nicio pârghie asupre procurorului general”, a subliniat Victor Ponta.

„E o idee de reformă. Acum e la mijloc problema și stârnește controverse”, a comentat premierul.

În acest context, premierul a subliniat importanța eliminării controlului ierarhic care este prevăzut în Constituție în cazul procurorilor, spre deosebire de judecători.

„Ceea ce credeam că ar fi corect să punem în viitoarea Constituție, e punctul meu de vedere, nu e neapărat majoritar, este acela că în acest moment sistemul procurorilor din România este o combinație: nu sunt nici în puterea executivă, pentru că nu au, prin Constituție și prin evoluția noastră în Europa... Sunt magistrați și evoluția a mers spre independență, dar nu sunt nici complet independenți, pentru că au două lucruri în Constituție: în primul rând funcționează sub autoritatea ministrului Justiției, iar acum autoritatea asta a rămas doar de iure, că de facto nu mai există, dar ceea ce există și e trecut tot în Constituție este principiul subordonării, al controlului ierarhic. Un judecător nu este subordonat președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție. Un procuror se subordonează procurorului general. Motiv pentru care indiferent, cât timp există această subordonare și ideea de autoritate a ministrului Justiției, funcția de procuror general și acum de procuror șef al DNA, care are o autoritate chiar mai mare decât a procuror general, în sensul că el numește și revocă procurorii de la DNA, nimeni altcineva, cu avizul CSM-ului. Ei, aceste două funcții vor stârni interesul politicului”, a explicat Victor Ponta.

Ce crede despre propunerile președintelui: „Din păcate, nu se poate”

Premierul a comentat și propunerile președintelui Traian Băsescu privind numirile procurorului general și a procurorului șef al DNA.

Acum trei zile, preşedintele Traian Băsescu propunea că şefii parchetelor să fie selectaţi de CSM şi apoi agreaţi de şeful statului şi de ministrul Justiţiei. Traian Băsescu a precizat că va trimite această propunere instituţilor abilitate în procesul de numire a procurorului general şi procurorul şef al DNA.

„Din păcate nu se poate, pentru că legea pe care nu am adoptată noi, a adoptat-o atunci când credea că e bună președintele, în 2005, cu ministrul de atunci (Monica Macovei – n.r.) spune foarte clar: minsitrul Justiției propune, ceea ce s-a adăugat, deși nu e în lege, dar prin negocierea cu Bruxellesul este să avem o procedură transparentă, adică „Înscrieți-vă toți”, CSM avizează, pozitiv sau negativ - dacă nu ma înșel doamna Kovesi și domnul Morar au avut aviz negativ de la CSM și asta nu i-a împiedicat să fie în funcții – și președintele numește. Ai practic un sistem cu trei axe, una singură nu e obligatorie, a CSM, dar ministrul și președintele sunt condiții cumulative”, a detaliat Victor Ponta.

Adevărata problemă: coabitarea

„Eu îi numesc în acest moment și pe ministru și pe președinte factori politici. (...) E problema coabitării. Ce te faci când ministru Justiției nu e cine vrea președintele, că pe doamna Pivniceru nu a vrut-o președintele, pe miniștrii dinainte i-a vrut. Și atunci ministrul nu propune pe cine vrea președintele și ne aflăm într-un blocaj. Din acest blocaj se poate ieși dar nu schimbând legea, ci într-adevăr, eu sunt de acord că se poate găsi o soluție rațională”, a declarat Victor Ponta.

„Eu zic că e bine să mergem în continuare pe ideea că procurorul e magistrat, atunci să-i dăm independența judecătorului, acum nu o are, are stabilitate, și acest control ierarhic, poate că acum, la Constituție, reușim. Multe instituții ale noastre sunt niște combinații și combinațiile fucționează cât timp ai Iliescu, președinte, Năstase, prim ministru, Băsescu, președinte, Boc, prim ministru. (...) Poate pentru viitor o să reușim să mai limpezim aceste lucruri, să ne gândim la situația când, la un moment dat, va exista din nou coabitare”, a declarat premierul.

Victor Ponta a admis că e un „moment delicat”, din care se poate ieși, din punctul său de vedere, printr-o nouă procedură, la care ministrul Mona Pivniceru lucrează și prin „dorința de a rezolva problema, nu de a o bloca”, trecând în revistă criticile pe care le-a primit procedura începând din luna septembrie a anului trecut.

„Acum lucrurile cred că s-au schimbat și cred că, sigur nu cred impus pe cine vrea ministrul, dar cred că dacă există, într-adevăr, dorința de a soluționa problema, e bine să avem un procuror general și un procuror-șef DNA. Totuși, avem o situație de interimat, la DNA cred că este de un an de zile”, a declarat Victor Ponta.

Interimatul de la Parchetul General l-a „alungat” în Italia

Premierul a mai dat un argument în favoarea numirii unor șefi ai procurorilor stabili, din propria sa experință, de când lucra la Parchetul General.

Eu am fost procuror în Parchetul General, în anul 2000 și am simțit atunci incertitudinea: stați așa, stai să mai vedem, că vin alegerile, motiv pentru care am și plecat în Italia, de altfel. Am spus că ăsta e un an mai greu ca să știi clar în ce direcție se merge. Nu vine nimeni să-ți spună (cum să fie făcute anchetele – n.r.)”, dar o situație de interimar, fie că e vorba de parchet, fie că e vorba de o instituție, (...) cred că totuși proverbul ăla românesc că „Nimic nu e mai definitiv decât provizoriul” în cazul de față e totuși dezavantajos pentru ideea de funcționare a parchetului”, a conchis premierul Victor Ponta.

Despre scandalul din CSM

Premierul Victor Ponta a comentat și asupra stării justiției, inclusiv asupra actualul scandal din interiorul sistemului judiciar și a negat implicarea USL în alegerile de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii. În acest context, primul ministru a anunțat că Senatul a validat doi membri ai CSM, un judecător și un procuror

E o luptă, până la urmă, pentru putere în interiorul magistraturii, din moment cei ei se aleg singuri, pentru că Senatul are doar un rol formal, de a valida ceea ce se alege de către magistrați, din momentul în care pentru prima dată în istorie, un procuror ajunge șef la CSM, sunt niște probleme în interiorul sistemului. S-o ții tot timpul că USL.. Credeți că vreun membru al USL, începând cu mine, credeți că a sunat vreun judecător sau vreun procuror din CSM? Eu nu cred că nici că Traian Băsescu conduce luptele din CSM. Cred că sunt acolo niște bătălii pentru așezarea forțelor, care nu au nicio legatură nici cu USL, nici cu Traian Băsescu. Repet, am constatat iraționalitatea, păstrată în ambele părți, zici că ne ducem acolo în fiecare zi la CSM”, a comentat Victor Ponta.

Premierul a amintit că a fost participat la o ședință a secției de procurori și va onora, dacă va fi invitat, și la secția de judecători. „Mă voi duce, dacă voi fi invitat, și la secția de judecători, ca să spun: Domnilor, ce alegeți voi aici, alegeți, nu e treaba noastră, spuneți-ne cum să facem în Constituție ca să funcționeze mai bine justiția, pentru că acum nu funcționează, cred, nici pe placul nostru, nici pe placul magistraților și nici pe placul Bruxellesului, cum probabil se va vedea în raportul care se dă publicității zilele următoare”, a comentat premierul. (Mădălina Prundea)

Citiţi şi:

MARI PROIECTE. Ce listă trebuie să-i prezinte Dan Șova premierului până la sfârșitul lui februarie

V. Ponta: Nu am fost niciodată nici fan, nici dușman al lui D. Voiculescu

Adriana Săftoiu: Crin Antonescu copiază foarte mult ceea ce face Traian Băsescu

Victor Ponta: Crin Antonescu trebuie să-și construiască profilul de viitor președinte. Nu murim dacă mai stăm un an!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri