Video Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a numirilor lui Dacian Dragoș și Mihai Busuioc. Încă o sesizare la CCR

Data actualizării: Data publicării:
Dacian C. Dragoș, judecător al Curții Constituționale.
Dacian C. Dragoș, judecător al Curții Constituționale. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

O decizie importantă a venit astăzi de la Curtea de Apel București. Judecătorii au respins cererile de suspendare a numirilor lui Dracian Dragoș și Mihai Busuioc la CCR drept „nefondate” și au cerut Curții Constituționale să interpreteze o sintagmă din Legea care tratează condițiile de numire la CCR. 

ACTUALIZARE 13:55 Curtea de Apel București a respins, încă o dată, cererea de suspendare a numirilor lui Dacian Dragoș și Mihai Busuioc la Curtea Constituțională a României. Decizia poate fi atacată cu apel. 

„Respinge cererile de suspendare executare act administrativ cu referire la Decret 774/08.07.2025 publicat în M.Of.643/08.07.2025 şi Hotărârea Senatului României nr. 64/24.06.2025 publicată în M.Of.587/24.06.2025 formulate de reclamanta Uscov Silvia în contradictoriu cu pârâţii Dacian Cosmin Dragoş, Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, Senatul României şi Mihai Busuioc ca nefondate”, potrivit minutei Curții de Apel București. 

Judecătorii, similar cu decizia din 10 februarie, au hotărât să dea curs cererii Administrației Prezidențiale de a sesiza CCR cu privire la condițiile care vizează numirea în funcția de judecător constituțional. 

„Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în măsura în care aceste dispoziţii legale ar fi interpretate în sensul că sintagma „activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior” ar putea viza, pe de o parte, doar activitatea didactică din cadrul unei facultăţi de drept, iar nu şi activitatea didactică de predare a diferitelor discipline de drept în cadrul oricăror facultăţi (ca instituţii de învăţământ superior), respectiv, pe de altă parte, ar putea viza exclusiv funcţia de avocat, judecător, procuror, notar sau consilier juridic, iar nu şi activitatea de cercetare (în domeniile dreptului), cercetare ştiinţifică (în domeniile dreptului), consultanţă juridică de specialitate inclusiv în administraţia publică ori în elaborarea de acte normative”, potrivit sursei citate. 

Știrea inițială

Magistrații Curții de Apel București urmează să se pronunțe astăzi în privința primelor două solicitări de suspendare a decretelor de numire la CCR pentru profesorul clujean Dacian Dragoș și pentru Mihai Busuioc. Aceasta este una dintre cele două astfel de cereri depuse la Curtea de Apel București de către Silvia Uscov, avocată de la AUR. 

Un magistrat s-a pronunțat deja pe două dintre cererile de suspendare, iar acestea au fost respinse. S-a respins suspendarea decretului prin care președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat în funcție la CCR pe Dacian Dragoș. Cel mai probabil, magistratul care va analiza cererile astăzi la Curtea de Apel București va ține cont de prima hotărâre a Curții de Apel București.

Magistrații de la Curtea de Apel București au făcut sesizare la CCR și cer judecătorilor ca pe viitor să fie foarte bine clarificate condițiile de vechime pentru ca o persoană să poată fi numită în funcție la CCR.

Acesta este, de altfel, și motivul invocat de Silvia Uscov. Ea susține că atât Dacian Dragoș, cât și Mihai Busuioc, nu ar îndeplini condițiile legale pentru a fi în funcții la CCR, afirmând că Dacian Dragoș, deși profesor la Facultatea de Drept, nu ar avea vechimea necesară în domeniul juridic.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță