Dosarul "pui la rotisor pentru electorat". Procurorii cer ridicarea imunităţii deputatului Florin Popescu

Data publicării:
florin popescu FB 3-1

ACTUALIZARE 17.00 Cele 60 de tone de pui cerute de deputatul Florin Popescu unei firme au ajuns la alegătorii din Târgovişte, Pucioasa şi alte unsprezece localităţi din judetul Dâmboviţa. Carnea a plecat din depozitele administratorului Avicola Crevedia şi a ajuns în frigiderele unei alte societăţi. Pentru a nu da de bănuit, cei care au transportat şi depozitat carnea au fost informaţi că urma ca alimentele să fie donate. Toate informaţiile apar în dosarul ajuns la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.

-------------------------------------

Cererea procurorilor a ajuns la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. După ce vor studia argumentele anchetatorilor şi îl vor audia şi pe acuzat, aleşii trebuie să întocmească un raport.

Decizia finală privind ridicarea imunităţii va fi luată de plenul Camerei Deputaţilor, care se va reuni cel mai probabil după data de 7 mai.

Avizul deputaţilor este necesar pentru ca procurorii să ceară apoi în instanţă arestarea lui Florin Popescu.

Ieri seară, Florin Popescu a anunţat că îşi suspendă activitatea din Partidul Mişcarea Populară şi se retrage din lista de candidaţi ai PMP pentru Parlamentul European pentru a se pune la dispoziţia justiţiei.


Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Popescu pentru folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

„În anul 2012, Florin Popescu, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița al unui partid politic, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale (denunțător în cauză) cantitatea de 60 sau 70 tone pui (grill), cu o valoare de peste 400.000 lei, pentru a o distribui cetățenilor în scop electoral, în contextul campaniei electorale din luna iunie 2012.

Pentru a împiedica descoperirea faptei de corupție, omul de afaceri respectiv a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea omului de afaceri.

Detaliile privind livrarea, transportul și locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Popescu Florin Aurelian cu o persoană, auditor financiar și cenzor la una din firmele omului de afaceri denunțător, la cererea acestuia din urmă”, spun procurorii.

Florin Popescu a fost membru PDL până în decembrie 2013, când a fost exclus din partid din cauza faptului că a participat la inaugurarea sediului Mişcarea Populară din Târgovişte.

Este cunoscut ca un apropiat al Elenei Udrea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...